ARPIM: Acceptăm să plătim clawback; România nu are bani pentru cheltuielile sistemului medical

Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Makis Papataxiarchis, a declarat, la conferinţa "Mediafax talks about Innovation in Healthcare", că producătorii acceptă să plătească clawback, pentru că România nu are bani să acopere cheltuielile din sistemul medical.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 19:55
ARPIM: Acceptăm să plătim clawback; România nu are bani pentru cheltuielile sistemului medical

Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a spus că, în urmă cu 23 de ani, nimeni nu se imagina fără telefon fix, ulterior a apărut faxul, iar acum lumea realizează că nu poate supravieţui fără Ipad, conectare la internet şi Iphone, dependenţa inovaţiei de tehnologie fiind prezentă şi în medicină.

„Asta este inovaţia, iar ea nu există fără tehnologie. Acelaşi lucru se întâmplă şi în medicină. Credeţi că putem trata cu aceleaşi unelte ca acum 23 de ani? De acum şase ani au fost aprobate mai mult de 230 de medicamente. Faţă de acum 23 de ani, femeile trăiesc cu nouă ani mai mult, iar bărbatii, cu şapte ani mai mult. Pacienţii sunt familiarizaţi cu medicamentele, dar nu sunt informaţi suficient de industria farmaceutică. Noi, ca producători, facem medicamente, în primul rând, pentru pacienţi şi pe locurile doi şi trei vin profitul şi cifra de afaceri”, a mai spus Makis Papataxiarchis.

El a adăugat că, pentru a produce un nou medicament, sunt necesari 1,2 – 1,5 miliarde de dolari.

„Un medicament nou nu va fi mereu patentat, apoi devine generic. Noi plătim clawback şi acceptăm acest lucru, pentru că România într-adevăr nu are bani pentru a acoperi cheltuielile sistemului medical. Colaborăm cu autorităţile pentru o formulă transparentă. Ne uităm în ochii voştri, ca societate, şi avem încredere în autorităţi că fac eforturile necesare şi îi ajutăm cu expertiza noastră”, a mai spus Papataxiarchis.

Ministrul Eugen Nicolăescu şi preşedintele CNAS Cristian Buşoi au discutat, marţi, împreună cu alţi reprezentanţi din domeniul Sǎnǎtǎţii, la conferinţa „Mediafax Talks about Innovation in HealthCare”, despre inovaţia şi cercetarea în sistemul sanitar, cele mai noi medicamente şi tratamente pentru bolile şi afecţiunile neglijate până acum, medicina personalizată, investiţii făcute până acum de companiile farmaceutice şi ariile terapeutice care beneficiază de cele mai multe fonduri, importanţa prevenţiei şi modalităţi prin care pacienţii pot fi mai bine informaţi, inovaţia în tratarea cancerului, bolilor cardiologice, bolilor autoimune, diabetului şi hepatitei.

Conform OMS, în prezent există peste 30.000 de boli cunoscute şi doar pentru 25 la sută dintre acestea s-a descoperit un tratament eficient. Prin urmare, pentru restul de 75 la sută dintre afecţiunile cunoscute încă se caută un tratament, iar acest lucru se poate realiza doar prin continuarea investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea de noi molecule.

Conferinţa a fost organizată în Capitală de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru tronsoanele montane din Autostrada Sibiu - Pitești. Anterior, șeful......
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi ...
Marile promisiuni asumate de Luca Niculescu în programul de guvernare la capitolul sănătate vizează crearea unor mecanisme ...
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de ...
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției.