Autobuzele liniei turistice Bucharest City Tour se suspendă de la 1 noiembrie. 44.521 călători în 2013

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) suspendă, din 1 noiembrie, autobuzele liniei turistice 'Bucharest City Tour', ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din perioada sezonului rece, improprii desfăşurării transportului cu autobuze supraetajate.
Economica.net - J, 31 oct. 2013, 09:08
Autobuzele liniei turistice Bucharest City Tour se suspendă de la 1 noiembrie. 44.521 călători în 2013

Potrivit unui comunicat al RATB, remis joi AGERPRES, numărul călătorilor care au vizitat Bucureştiul cu autobuzele double decker a fost în creştere cu aproape 3% în 2013, faţă de anul trecut, până la 44.521 călători, dintre care 40.589 adulţi şi 3.932 copii, cei mai mulţi fiind însă turişti străini. Linia turistică funcţionează şase luni, între 1 mai şi 31 octombrie.

În 2012, RATB a înregistrat 39.470 de călători pe linia turistică, dintre care 35.779 adulţi şi 3.691 copii cu vârsta între 7 – 14 ani.

RATB precizează că anul acesta s-au introdus mai multe elemente noi, menite să crească popularitatea liniei ‘Bucharest City Tour’ în rândul turiştilor, şi să faciliteze achiziţionarea cardurilor de călătorie.

Astfel, harta si flyer-ul ‘Bucharest City Tour’ au avut un design nou, oferind pe lângă datele generale despre traseu şi informaţii cu privire la posibilităţile de petrecere a timpului liber în Capitală, pe perioada funcţionării liniei turistice distribuindu-se 150.000 de flyere şi 50.000 de hărţi.

O altă noutate au reprezentat-o voucherele ‘Bucharest City Tour’ care s-au achiziţionat direct de la recepţiile hotelurilor partenere, la pachet cu tarifele de cazare.
De asemenea, pe lângă ghidul audio în limbile română şi engleză, deja existent, turiştii au avut la dispoziţie un ghid audio în limba franceză şi unul în limba italiană.
Autobuzele liniei turistice circulă pe un traseu cu o lungime de 15,4 kilometri, ce cuprinde 14 staţii şi poate fi parcurs în aproximativ 50 minute. Tarifele de transport pentru această linie sunt de 25 lei/card pentru adulţi şi 10 lei/card, pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiază de transport gratuit. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice Autobuzele double decker îşi vor relua circulaţia pe linia turistică Bucharest City Tour în primăvara anului viitor, cel mai probabil începând cu data de 1 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...