Prima autostradă montană din România: Încep lucrările la secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești

Încep lucrările la prima secțiune de autostradă în zona montană din istoria României, transmite secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Mai exact, a fost emisă autorizația de construire pentru secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș din cel mai important proiect rutier al țării.
Anemona Andone - J, 16 mart. 2023, 15:10
Prima autostradă montană din România: Încep lucrările la secțiunea 4 din Autostrada Sibiu - Pitești

„În luna ianuarie, anunțam o serie de premiere în infrastructura rutieră pe care le vom atinge în acest an, printre acestea fiind și începerea primei lucrări de autostradă în zonă montană. Iată că ne ținem de cuvânt și începem. Astăzi a fost emisă autorizația de construire pentru proiectarea și execuția Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești, care prevede și construcția unui tunel de autostradă cu o lungime de 1,3 km”, a precizat secretarul de stat.

Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș, pentru care s-au autorizat lucrările de construire, are o lungime de circa 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia, cu o lungime de 1,3 km.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luna trecută, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța la rândul său că încă un lot din Autostrada Sibiu – Pitești (A1) urma să intre în construcție în această primăvară. Mai exact, este vorba de secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, unde austriecii de la Porr au finalizat proiectarea.

Ministrul a mai spus că și pe loturile 2 și 3 vor începe lucrările de construcție tot anul acesta. Grindeanu a amintit că lotul 1 Sibiu – Boița, construit tot de austriecii de la Porr, a fost dat în trafic la finele anului trecut.

În ceea ce privește secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș, termenul de finalizare este începutul anului 2025, potrivit șefului Transporturilor, care a mai menționat că lucările au ajuns aici la un grad de execuție de circa 30%.

Asociația Pro Infrastructură (API) anunța în decembrie anul trecut că Porr a început organizarea de șantier pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș.

Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV. Este cel mai important proiect de infrastructură rutieră și, totodată, cu cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul New Yorkului analizează posibilitatea arestării lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU
Primarul New Yorkului analizează posibilitatea arestării lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU
Primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, a declarat că poartă discuţii privind posibilitatea legală de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul Adunării Generale a ONU......
Cât câştigă un creator de conţinut fiscalizat: Emily Burghelea are afaceri record de 2,6 milioane de lei, dar şi cele mai mari datorii de la înfiinţare, peste 1 milion de lei, cu un salariat
Cât câştigă un creator de conţinut fiscalizat: Emily Burghelea are afaceri record de 2,6 milioane de lei, dar şi cele ...
Emiliana Lacrămioara Burghelea, cunoscută publicului sub numele de Emily Burghelea, e unul dintre cei mai urmăriţi creatori ...
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 – A2
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă sâmbătă stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii ...
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Muncii, care e acționar majoritar. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost ...
Marius Alexandru-Dragu, soțul mult mai cunoscutei Anca Dragu, a reușit să dea afară un administrator și să numească ...