Şeful Gazprom a anunţat la Sofia începerea lucrărilor la tronsonul bulgăresc al South Stream

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a anunţat, joi, la Sofia, începerea lucrărilor la tronsonul bulgăresc al gazoductului South Stream, după o întâlnire cu premierul Plamen Oreşarski, relatează Novinite.
Economica.net - J, 31 oct. 2013, 17:40
Şeful Gazprom a anunţat la Sofia începerea lucrărilor la tronsonul bulgăresc al South Stream

„Astăzi începem construcţia secţiunii bulgăreşti a South Stream, este un eveniment extraordinar”, a spus Miller, într-o conferinţă de presă comună cu Oreşarski.

Miller a subliniat faptul că South Stream este un element important al securităţii energetice a Europei, întrucât livrările de gaze ale Gazprom vor avea loc direct către Bulgaria, respectiv către Uniunea Europeană. Livrările directe de gaze vor duce la scăderea preţului gazelor livrate Bulgariei, a mai spus el.

Miller a confirmat că primele livrări de gaze naturale către Bulgaria prin intermediul South Stream vor avea loc în decembrie 2015.

„Astăzi putem marca lansarea simbolică a unui proiect foarte important pentru Rusia, Bulgaria şi Europa, proiectul South Stream. Este cel mai mare proiect de pe teritoriul nostru. Guvernul bulgar va susţine realizarea proiectului”, a declarat Oreşarski.

El a explicat că în timpul întâlnirii cu Miller au fost stabiliţi termenii de bază ai proiectului.

„Partea bulgară nu va investi niciun ban, iar termenii sunt stabiliţi astfel încât să fie profitabili pentru Bulgaria”, a adăugat premierul.

Oponenţii proiectului insistă însă că nu este adevărat că gazoductul nu va costa nimic Bulgaria, pentru că, potrivit clauzelor din contract, ţara nu va primi taxe de tranzit timp de 15 ani, iar toate veniturile generate de conducta de gaze, în această perioadă, vor reveni Gazprom.

Gazoductul South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

Construcţia secţiunii din Marea Neagră va începe în al doilea trimestru al anului viitor.

Proiectul este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian Eni. Italia este unul dintre principalii clienţi ai gazelor ruseşti, importând anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, uşor peste consumul anual al României.

Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vândut în Europa trece prin Ucraina. Disputele dintre Kiev şi Moscova privind preţul gazelor şi tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze către Europa, cel mai recent la începutul anului 2009.

Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare).

Gazoductul va avea o capacitate de 63 miliarde metri cubi pe an şi ar urma să intre în exploatare în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump spune că a interzis Israelului să mai bombardeze Libanul
Donald Trump spune că a interzis Israelului să mai bombardeze Libanul
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind un ton neobişnuit de dur cu vechiul aliat al SUA, relatează Reuters,......
Primăria Capitalei a început desființarea construcțiilor ilegale din Parcul Cișmigiu
Primăria Capitalei a început desființarea construcțiilor ilegale din Parcul Cișmigiu
Reprezentanţii Poliţiei Locale a Capitalei şi ai ALPAB au început, vineri, desfiinţarea construcţiilor ilegale din ...
Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei
Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei
Acţiunile Alstom au scăzut vineri cu 30%, după ce producătorul francez de trenuri a retras estimările privind fluxul ...
Guvernul crește plafonului pentru finanțările rambursabile ale autorităților locale pentru 2026 la 3 miliarde lei
Guvernul crește plafonului pentru finanțările rambursabile ale autorităților locale pentru 2026 la 3 miliarde lei
Guvernul României a aprobat, la inițiativa Ministerului Finanțelor, hotărârea de Guvern privind majorarea plafonului ...