Costurile apartenenţei Marii Britanii la UE sunt mai mari decât beneficiile

Costurile apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, respectiv de respectare a reglementărilor pieţei unice, sunt mai mari decât beneficiile, consideră 46% dintre liderii de afaceri britanici participanţi la un sondaj de opinie realizat de YouGovPoll, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 17:15
Costurile apartenenţei Marii Britanii la UE sunt mai mari decât beneficiile

Rezultatul sondajului publicat vineri dă un avantaj membrilor Partidului Conservator al premierului David Cameron care susţin retragerea Marii Britanii din UE.

Cameron va participa la alegerile naţionale din 2015 cu o platformă conservatoare care include organizarea unui referendum pe tema retragerii ţării din UE, deşi el susţine, personal, că este pentru apartenenţa Marii Britanii la Uniune.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-12 septembrie, în rândul a 1.024 de lideri de afaceri.

Cercetarea arată că oamenii de afaceri vor renegocierea a nouă reglementări europene, între care limitarea numărului de ore de muncă, fiscalitate, protecţia datelor, mediu, sănătate şi siguranţă.

Chiar şi aşa, 49% dintre repondenţi ar vota pentru rămânerea ţării în UE, iar 39% pentru ieşirea acesteia.

Liderii de afaceri consideră în proporţie de 37% că beneficiile aduse de apartenenţa la UE sunt mai mari decât costurile.

„Va fi pentru mulţi o surpriză că un sondaj naţional în rândul liderilor de afaceri arată că o majoritate clară sprijină modificarea Tratatului UE şi revenirea la o relaţie de tip comercial. Presiunea este pe guvern, să obţină un acord mai bun din partea Bruxelles-ului şi să faciliteze crearea de locuri de muncă în Marea Britanie, a declarat Matthew Elliott, director general al organizaţiei Business for Britain, care a comandat sondajul.

Cameron nu poate trece prin guvern o lege referitoare la referendum din cauza opoziţiei partenerilor de coaliţie liber-democraţi. În schimb, conservatorii au propus un proiect de lege care să garanteze organizarea referendumului până la sfârşitul anului 2017. Proiectul se află în prezent în Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...