Noul atestat de producător ar putea fi disponibil de la 1 ianuarie 2014

Noul atestat de producător ar putea fi disponibil de la 1 ianuarie 2014, actul normativ care stă la baza acestui document urmând să treacă prin Guvern în următoarele două săptămâni, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul general al ProdCom, Aurel Tănase.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 20:39
Noul atestat de producător ar putea fi disponibil de la 1 ianuarie 2014

‘Noul atestat de producător va fi emis de primărie, însă pentru eliberarea lui va fi necesar și acordul asociației de producători din zona respectivă, pentru a evita astfel apariția fenomenului de speculă din piețe. Actul normativ care stă la baza acestui document va trece prin Guvern în următoarele două săptămâni, astfel încât sperăm că documentul va fi disponibil de la 1 ianuarie 2014’, a afirmat Aurel Tănase.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, în 15 octombrie, că în perioada următoare vor interveni o serie de modificări în legislație, menite să-i protejeze pe producători în fața intermediarilor care vând în piețele agro-alimentare.

”Certificatul de producător, din păcate, în multe cazuri a fost eliberat…nu știu cum a fost eliberat. Cred că știți mai bine decât mine. Din acest motiv avem propunerea de modificare a ordonanței de urgență astfel încât să schimbăm certificatul de producător. Nu va mai exista certificat de producător, ci atestat de producător și carnet de producător. Atestatul de producător va fi eliberat de primărie în continuare, dar cu viza asociației reprezentative din care producătorii fac parte”, a spus Daniel Constantin.

Potrivit ministrului, prin această metodă nu vor mai exista falși producători.

”Dacă de acum înainte vor mai fi producători care vor vinde mai mult decât marfa pe care o produc, este și vina asociațiilor, pentru că asociațiile vor pune viza de acum înainte. Asta este metoda prin care eu cred că nu vom mai avea falși producători, care pe bază de certificat de producător să vândă în piață”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...