Iohannis: Austria, din motive electorale, se opune extinderii Schengen. E bine să avem sprijinul societăţii civile

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, joi, sprijinul societăţii civile pentru obiectivul României de aderare la Schengen, menţionând că Austria se opune extinderii spaţiului de liberă circulaţie din motive electorale interne.
AGERPRES - J, 23 mart. 2023, 14:03
Iohannis: Austria, din motive electorale, se opune extinderii Schengen. E bine să avem sprijinul societăţii civile

„Aceste iniţiative sunt salutare, fiindcă e bine să se ştie că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi ne dorim să protejăm mediul. Este bine să avem sprijinul societăţii civile, al oamenilor simpli şi să ştim că şi ei îşi doresc aceste lucruri şi ei îşi doresc un mediu mai curat. Dacă prin astfel de iniţiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea. În realitate, procesul se desfăşoară acolo unde s-a desfăşurat din capul locului. Parlamentul European de mult a dat rezoluţii de tipul acesta că România şi Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii, în formatul JAI, deci acolo se ia decizia. Sigur că, pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice şi politic, începând de la preşedinte, la premier, ministrul de Interne, ministrul de Externe şi aşa mai departe. Toată lumea colaborează pentru a obţine acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen”, a afirmat şeful statului.

El a fost întrebat cu privire la dezbaterea care a avut, miercuri, în Comisia PETI a Parlamentului European pornind de la o petiţie depusă de societatea civilă în urma veto-ului de care Austria s-a folosit pentru a stopa intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. De asemenea, Iohannis a fost chestionat cu privire la studiul KPMG care arată că, din cauza camioanelor care sunt oprite la graniţă, sunt emanate 46.000 de tone de dioxid de carbon.

Te-ar mai putea interesa și
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este de părere Florin Mariș, CEO și fondator al dezvoltatorului clujean......
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...