Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile lichide

Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au stabilit un nou maxim în primele minute de tranzacţionare şi unde investitorii au vizat cu precădere doar câteva acţiuni de regulă lichide.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 12:04
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile lichide

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, pentru a cincea şedinţă consecutiv, şi indicele general al Bursei, BET-C, a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi trei luni. Punctul maxim de creştere al indicelui BET-C a fost atins în jurul orei 11:30, când piaţa a fost pe plus cu aproape 0,9%.

Ulterior, ritmul a încetinit, astfel că la mijlocul şedinţei indicele era pe plus cu numai 0,41%.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut în primele două ore cu aproape 1%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. O cotaţie mai mare a fost înregistrată în data de 12 august 2008, înainte de perioada de corecţii severe pe care a traversat-o Bursa în perioada octombrie – noiembrie 2008.

La scurt timp după ora 13:00, indicele BET era în creştere cu 0,46%.

Totodată, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,32% peste închiderea de luni.

Acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu numai 0,24% peste ziua precedentă. În precedentele cinci şedinţe, indicele a avansat cu 5,56%, ritmul fiind mai vizibil vineri şi luni, când acţiunile SIF-urilor au urcat cu 3,3% – 5%, iar titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,9%.

În prima oră a şedinţei de marţi, acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric, de 0,8115 lei/titlu. Preţul este cu 47,7% peste ultima cotaţie de anul trecut, de 0,5495 lei.

La mijlocul zilei, aceste titluri erau cotate la 0,8095 lei, preţ cu 0,56% peste închiderea de luni.

Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK, au avansat cu 0,39% şi, respectiv, cu 0,63%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au continuat să fie activi la tranzacţionare şi au vizat cu precădere acţiunile considerate de regulă lichide. Operaţiunile au cumulat 25,6 milioane lei (5,8 milioane euro), cu 11% sub rulajul din perioada similară a anului trecut, de 28,8 milioane lei (6,5 milioane euro). Mai mult de jumătate din lichiditatea de marţi a fost asigurată de transferuri cu acţiunilor Fondului Proprietatea (8,2 milioane lei) şi OMV Petrom (6,1 milioane lei, din care un deal de 717.000 de lei).

Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat şi acţiunile Transelectrica (2,2 milioane lei), BRD (1,6 milioane lei, din care un deal de 554.000 de lei), Nuclearelectrica (1,5 milioane lei, inclusiv un deal de 406.000 de lei), Transgaz (1,3 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,1 milioane lei).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...