CCR a decis că modificările aduse Legii privind fondurile de pensii private sunt constituționale

Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR şi a Partidului Forţa Dreptei în legătură cu legea care introduce noi obligaţii pentru fondurile de pensii private şi pentru administratorii acestora, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 apr. 2023, 16:50
CCR a decis că modificările aduse Legii privind fondurile de pensii private sunt constituționale

CCR, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi dispoziţiile art. I pct. 59 (cu referire la introducerea art. 140 ind. 2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat) şi ale art. II pct. 59 (cu referire la introducerea art. 120 ind. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 174/2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

„În esenţă, Curtea a constatat că motivele de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 69 alin. (2), ale art. 70 alin. (2), ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (3) din Constituţie, din perspectiva nerespectării termenului regulamentar privind imprimarea şi difuzarea către deputaţi a raportului comisiei sesizate în fond, sunt neîntemeiate, întrucât ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare în cazul adoptării unei legi aflate în procedura de urgenţă”, arată judecătorii constituţionali.

Totodată, CCR a constatat că motivele de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 174/2022 a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, împrejurările reţinute în preambulul actului normativ criticate se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, urgenţa a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanţei de urgenţă.

De asemenea, instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. I pct. 59 (cu referire la introducerea art. 140 ind. 2 din Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat) şi ale art. II pct. 59 (cu referire la introducerea art. 120 ind. 2 din Legea 204/2006 privind pensiile facultative) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 174/2022 sunt redactate „cu suficientă claritate şi previzibilitate astfel încât să poată fi aplicate şi nu produc, în sine, o insecuritate juridică”.

Sursa foto: Ccr.ro

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că discuţiile cu Iranul ar putea duce la un rezultat chiar în "acest weekend", dar nu a exclus nici posibilitatea ca acestea să eşueze,......
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei ...
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra "implementării unui armistiţiu" şi a creării unor "zone-pilot" sub controlul ...
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până ...