Criza zahărului – Preţul a urcat la cel mai ridicat nivel de după 2011

Cotaţiile futures la zahăr alb au urcat marţi chiar şi cu 4,3% la bursa de la Londra, atingând cel mai ridicat nivel de după 2011, în contextul unor exporturi limitate din India, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali, dar şi din alte ţări, precum Pakistan şi Thailanda, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 11 apr. 2023, 15:21
Criza zahărului - Preţul a urcat la cel mai ridicat nivel de după 2011

În plus, există îngrijorări că recenta creştere a preţului petrolului ar putea stimula procesatorii din Brazilia şi India să direcţioneze o parte mai mare din recolta de trestie de zahăr spre producţia de etanol. Procesatorii din acele ţări pot decide dacă produc mai mult zahăr sau mai mult biocombustibil, în funcţie de care produs este mai profitabil, scrie Agerpres.

„Piaţa zahărului este una tensionată. Am avut revizuiri în jos ale previziunilor de producţie în marile ţări”, a declarat Francois Thaury, analist la firma de consultanţă franceză Agritel.

Creşterea preţurilor la zahăr majorează cheltuielile pentru producţia de dulciuri sau produse de patiserie, într-un moment în care costurile cu energia, carburanţii sau mâna de lucru au crescut şi ele. De exemplu, creşterea cotaţiilor la zahăr a înrăutăţit deja impactul inflaţiei în Marea Britanie, unde consumatorii plătesc mai mult pentru bunuri precum dulciuri sau băuturi carbogazoase.

În plus, preţurile mai mari cu amănuntul la zahăr în India cresc şansele ca Guvernul de la New Delhi să nu mai permită exporturi suplimentare în acest sezon, ceea ce creează noi presiuni pe piaţă, susţine Francois Thaury.

O recoltă mare de trestie de zahăr în Brazilia în sezonul 2022-23 ar putea reduce tensiunile de pe piaţă. Totuşi, lipsa de zahăr care să poată fi livrat înainte de expirarea contractelor pentru luna mai, care are loc vineri, combinată cu achiziţiile fondurilor de investiţii, contribuie la majorarea preţurilor, potrivit lui Claudiu Covrig de la Covrig Analytics.

„Piaţa are nevoie disperată de volumele din Brazilia însă acestea nu au ajuns încă. În scurt timp, fondurile de investiţii ar putea deveni piloţii care conduc piaţa, în timp ce restul vor rămâne doar pasageri”, este de părere Claudiu Covrig.

La bursa de la Londra, cotaţiile la zahăr alb au crescut cu 2,7%, până la 679,50 dolari pe tonă, pentru a patra şedinţă consecutivă. La bursa de la New York, cotaţiile la zahăr brut au crescut cu 2,2% şi au atins cel mai ridicat nivel de după 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...