Fermierii români vor primi 10 milioane de euro de la CE şi alte 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. Urmează şi un al doilea pachet de sprijin

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba o hotărâre prin care să se asigure mecanismele de alocare a 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi a 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii pentru fermieri, precizând că, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, aceştia vor putea să îşi depună documentele la APIA.
AGERPRES - J, 20 apr. 2023, 11:39
Fermierii români vor primi 10 milioane de euro de la CE şi alte 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. Urmează şi un al doilea pachet de sprijin

Ciucă a menţionat că pe agenda Guvernului se află soluţionarea problemelor fermierilor şi procesatorilor din industria alimentară, arătând că trebuie găsite soluţii prin care aceştia să nu fie afectaţi şi România să continue măsurile de sprijinire a Ucrainei.

„În acest sens, doresc să fac precizarea că ieri am primit răspuns la scrisoarea pe care am transmis-o doamnei preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. (…) Este vorba despre măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisiei, astfel încât să putem să avem un mod de acţiune coordonat, unitar şi solidar. Scrisoarea confirmă alocarea unui al doilea pachet de sprijin, de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru fermierii din ţările afectate de importurile de produse agricole din Ucraina”, a afirmat premierul.

El a adăugat că, în baza răspunsului formulat în scrisoarea primită de la preşedintele Comisiei Europene, au mai fost anunţate o serie de măsuri, „inclusiv măsuri de salvgardare pe patru produse agricole: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă”.

„De asemenea, au fost anunţate măsuri care pot fi luate la nivelul Comisiei în urma unei analize şi investigaţii, conform procedurii, în perioada imediat următoare. Este, de asemenea, menţionată intensificarea eforturilor pentru facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina, facilitarea şi asigurarea trasabilităţii acestor produse, cu accent pe îmbunătăţirea infrastructurii şi scăderea costurilor logistice şi, desigur, o mai bună coordonare între toţi actorii care asigură mecanismele de tranzitare. (…) Ceea ce doresc să menţionez în urma acestei scrisori este solicitarea ca la nivelul fiecărei ţări să se ia în considerare evitarea măsurilor unilaterale şi să putem să avem un dialog, care cu certitudine va fi concretizat săptămâna viitoare, pe 25, (…) la întâlnirea miniştrilor Agriculturii şi, în felul acesta, cu certitudine, pe baza dialogului şi a consultărilor politice, se vor identifica acele soluţii prin care să se protejeze fermierii, să se asigure un echilibru de piaţă pentru tot ceea ce înseamnă produse agricole şi, desigur, în continuare, a sprijinului pentru Ucraina”, a completat Nicolae Ciucă.

Guvernul va aproba, joi, hotărârea prin care se asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi a încă 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii.

„Apoi, la 15 zile după publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA şi să beneficieze de acest ajutor financiar. Ulterior, în baza acestei hotărâri şi pe măsura aprobării fondurilor suplimentare din tranşa a doua de la Comisia Europeană, vom aloca şi celelalte fonduri, menţinând totodată dialogul, astfel încât să avem permanent informarea corectă şi reală despre ceea ce se întâmplă în sectorul agricol, ţinând cont de faptul că este în plină desfăşurare campania agricolă de primăvară. Ne pregătim de ceea ce trebuie să facem pentru campania de vară, toamnă. Deci, este un foc continuu şi nu putem să ne permitem să nu avem soluţii pentru toate aceste probleme”, a subliniat premierul.

Potrivit acestuia, în baza dialogului şi întâlnirilor avute cu fermierii, procesatori şi retailerii din România, s-au convenit o serie de măsuri care urmează să fie puse în aplicare.

„În pregătirea acestor măsuri nu este implicat doar Ministerul Agriculturii, sunt implicate instituţii, precum Agenţia Naţională de Protecţie a Consumatorilor, Consiliul Concurenţei, ANSVSA, pentru că dorim să facem în aşa fel încât tot acest lanţ, de la producător la consumator, să îşi păstreze echilibrul şi să facem în aşa fel încât să asigurăm susţinerea producătorilor, a fermierilor, pentru că, practic, acolo este baza muncii pentru tot ceea ce ajunge pe raft şi, în final, să ne asigurăm protecţia consumatorilor şi să ne asigurăm că, la nivelul consumatorilor, ajung produsele sănătoase şi la preţurile decente pe care oamenii pot să şi le permită. Am stabilit că, începând cu data de 15 mai, fermierii care şi-au depus documentaţia până la 23 martie să poată să primească ajutoarele în valoare de 21,6 milioane euro, iar celălalt pachet în valoare de 22 de milioane euro, începând cu semestrul 2 al acestui an”, a indicat prim-ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...