AFM: 223 de primării s-au înscris până acum în Programul „Rabla Local”

Un număr de 223 de primării s-au înscris în aplicaţia informatică a Unităţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) care doresc să participe la Programul "Rabla Local", demarat vineri dimineaţă, potrivit datelor actualizate, publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), pe propria pagină de Facebook, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 apr. 2023, 18:36
AFM: 223 de primării s-au înscris până acum în Programul

„Astăzi, 21 aprilie 2023, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în aplicaţia informatică a unităţilor administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate. Până în prezent, s-au înscris 223 de primării, fiind în continuare fonduri disponibile în valoare de 53.044.800 lei. După încheierea contractelor de delegare între Administraţia Fondului pentru Mediu şi unităţile administrativ-teritoriale care s-au înscris în program, se va publica pe site-ul instituţiei: www.afm.ro anunţul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi sumele alocate pentru fiecare unitate administrativ teritorială”, precizează instituţia.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a dat, vineri, startul programului „Rabla Local”, prin care ar urma să fie casate aproximativ 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.

În acest program, unităţile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanţare şi documentaţia aferentă prin intermediul aplicaţiei informatice, puse la dispoziţie de AFM, în perioada 21 aprilie, ora 10:00 – 28 aprilie, ora 23:59.

După finalizarea procedurilor de înscriere de către primării, cetăţenii care vor să caseze maşinile vechi de cel puţin 15 ani se înscriu pe platforma naţională de pe site-ul AFM dedicată programului „Rabla Local” şi predau maşinile poluante la centrele autorizate de dezmembrare.

Ulterior, aceştia vor trebui să transmită certificatul de casare către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) în vederea radierii maşinii şi vor primi un stimulent pentru casare în valoare de 3.000 de lei.

Programul „Rabla local” are alocat un buget total de 500 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Preşedintele Partidului Naţional, Ilie Bolojan, şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, au anunţat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în......
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii ...
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul dintre Iran şi Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de ...
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Există momente în care o funcție publică îți oferă autoritate. Felul în care alegi să o folosești spune mai multe ...