Diana Păun: Acoperirea vaccinală rămâne la modul general o problemă în România

Consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat luni că acoperirea vaccinală rămâne o problemă în România, având în vedere că ratele de imunizare în rândul copiilor sunt atât sub mediile europene, cât şi sub ţinta recomandată de OMS, care este de 95%.
AGERPRES - lun, 24 apr. 2023, 12:15
Diana Păun: Acoperirea vaccinală rămâne la modul general o problemă în România

„Imunizarea prin vaccinare rămâne piatra de temelie a unei politici unitare de prevenţie, indiferent de celelalte metode de creştere a imunităţii pe care le ştim. Orice oportunitate de creştere a gradului de conştientizare cu privire la importanţa imunizării trebuie valorificată. (…) Alarmant este faptul că numărul cazurilor de rujeolă este în creştere în regiunea europeană a OMS. (…) Acoperirea vaccinală rămâne la modul general o problemă în ţara noastră. Pentru că ratele vaccinale în rândul copiilor sunt atât sub mediile europene, cât şi sub ţinta recomandată de OMS, care este de 95%”, a declarat Diana Păun la dezbaterea „Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunităţii”, organizată de DC Media Group.

Potrivit acesteia, în perioada pandemiei asigurarea continuităţii imunizării a fost perturbată, ceea ce a acutizat situaţia.

„În perioada pandemiei asigurarea continuităţii imunizării a fost perturbată, ceea ce a acutizat situaţia. Un raport al UNICEF concluzionează că percepţia populaţiei cu privire la importanţa vaccinării copiilor a scăzut cu 10% în contextul pandemiei. Lucrurile nu aş putea să spun că s-au îmbunătăţit, dimpotrivă. Este important ca oportunităţile ratate de vaccinare să fie recuperate cât mai rapid”, a spus Păun.

Consilierul prezidenţial a susţinut că nici în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva gripei situaţia nu este una favorabilă în România. „În grupul ţintă al persoanelor de vârstă înaintată rata de vaccinare împotriva gripei sezoniere rămâne scăzută”, a mai spus Diana Păun.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...