Statele membre UE acuză Comisia Europeană că vrea să modifice reforma PAC

Un număr de 26 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au interpelat luni Comisia Europeană, reproșându-i că vrea să modifice recentul lor acord privind Politica Agricolă Comună /PAC/, potrivit unei surse europene, citată de AFP.
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 21:43
Statele membre UE acuză Comisia Europeană că vrea să modifice reforma PAC

În cadrul unei reuniuni consacrate agriculturii a fost prezentată în acest sens o notă de către reprezentanții permanenți ai statelor. Doar Lituania, care deține în prezent președinția semestrială prin rotație a Consiliului UE, și Grecia, care-i va succeda de la 1 ianuarie 2014, nu s-au raliat acestui demers.

În document, cele 26 de state îi cer executivului comunitar ”să corecteze în mod urgent” o serie de acte delegate pe care ea le propune pentru a declina diverse aspecte tehnice ale acordului finalizat în septembrie între miniștri și parlament privind noua Politică Agricolă Comună pentru perioada 2014-2020.

”Coerența” dintre acest acord și declinarea sa în act delegat ”este de o importanță fundamentală pentru calitatea legislației agricole”, subliniază statele, pentru care propunerile Comisiei Europene fac ”să apară un mare număr de probleme”.

Statele îi reproșează îndeosebi executivului european unele dispoziții care limitează accesul tinerilor agricultori la sprijinul suplimentar pe care îl prevede în favoarea lor noua PAC, a precizat sursa europeană.

Statele subliniază, de asemenea, riscul unei reduceri a subvențiilor la culturile biologice, spre deosebire de spiritul noii Politici Agricole, destinată să promoveze o agricultură mai ecologică și mai durabilă, și să repartizeze ajutoarele europene mai echitabil, a subliniat aceeași sursă.

AFP precizează că, după această interpelare, Comisia Europeană are termen până lunea viitoare, data la care este prevăzută o nouă reuniune agricolă, pentru a-și preciza poziția. Instituțiile europene fac în prezent ultimul retuș la dispozițiile politicii lor agricole, înainte de aprobarea lor de către Parlamentul European, prevăzută să aibă loc până la sfârșitul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...