SUA vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015

Statele Unite vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015, urmând ca în următoarele două decenii să se apropie de independenţa energetică, datorită exploatării zăcămintelor de şist, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 15:29
SUA vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015

Preţul petrolului va urca la 128 de dolari pe baril până în 2035, în timp ce consumul mondial se va majora cu 16%, potrivit raportului anual World Energy Outlook al AIE.

Agenţia consideră că rolul OPEC va creşte pe la jumătatea deceniului următor, în condiţiile în care succesul SUA în exploatarea zăcămintelor de şist va fi dificil de repetat de către alte naţiuni.

„Statele Unite se îndreaptă constant către acoperirea necesarului energetic din resurse interne, până în 2035. Asta nu înseamnă însă că lumea se îndreaptă spre o nouă eră a abundenţei de petrol”, se arată în raportul AIE, organizaţie care acordă consultanţă în domeniul energiei pentru 28 de state.

Creşterea producţiei exploatărilor de şist ajută SUA să ajungă la cel mai înalt nivel de independenţă energetică din ultimele două decenii, protejând ţara de turbulenţele din Africa şi Orientul Mijlociu. Acest fapt pune în pericol veniturile celor 12 state membre ale OPEC, a căror producţie este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, afectată şi de tulburările politice din Libia şi furturile din Nigeria.

SUA vor depăşi Rusia, în prezent cel mai mare producător de petrol, în 2015, datorită exploatărilor de şist din Dakota de Nord şi Texas. Producţia Statelor Unite se va stabiliza după 2020 şi va pierde prima poziţie la începutul anilor 2030, se arată în raport.

Producţia de ţiţei a SUA a urcat la 7,9 milioane de barili pe zi în săptămâna încheiată pe 18 octombrie, fiind la cel mai ridicat nivel de după martie 1989, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei.

Cererea mondială de petrol va creşte cu 14 milioane de barili, la o medie de 101 milioane de barili pe zi în 2035.

Creşterea capacităţii de rafinare în Asia şi Orientul Mijlociu şi reducerea cererii în multe ţări dezvoltate sporesc presiunile pentru închiderea unor rafinării, avertizează AIE.

Agenţia estimează că până în 2035 există riscul închiderii unor capacităţi de rafinare de aproape 10 milioane de barili de petrol pe zi, reprezentând 10% din capacitatea mondială, cele mai vulnerabile fiind rafinăriile din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? Am pierdut 770 de milioane de euro că n-am adoptat Legea salarizării
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a acuzat, vineri, într-o discuţie cu liberalii buzoieni, actuala guvernare că a criticat creşterile de taxe făcute de guvernul pe care l-a condus fără a le......
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant ...
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul a fost demis și arestat după prăbușirea unei bănci
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul ...
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena ...
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, ...