ONU cere un ajutor de 301 milioane de dolari pentru Filipine

ONU a lansat marţi un apel la donaţii de ordinul a 301 milioane de dolari americani (aproximativ 225 milioane de euro) pentru a veni în ajutorul statului filipinez, devastat de taifunul Haiyan, care s-ar fi soldat cu cel puţin 10.000 de morţi.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 16:14
ONU cere un ajutor de 301 milioane de dolari pentru Filipine

”Am lansat un plan de acţiune care se concentrează pe hrană, sănătate, salubritate, adăposturi, îndepărtarea dărâmăturilor, precum şi protecţia celor mai vulnerabili şi sper că donatorii noştri vor fi, într-adevăr, generoşi”, a declarat coordonatoarea operaţiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos.

Acest plan, prevăzut să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai, „se ridică la 301 milioane de dolari” americani, a adăugat ea, precizând că această sumă nu include cei 25 de milioane de dolari americani promişi de ONU.

Bilanţul uman şi amploarea pagubelor cauzate de trecerea, vineri, a unuia dintre cele mai puternice taifunuri care au atins vreodată uscatul, însoţit de rafale de vânt de peste 300 de kilometri pe oră şi valuri de cinci metri, rămân dificil de evaluat.

Ultimul bilanţ oficial al Guvernului filipinez anunţa 1.774 de morţi, în timp ce ONU a evocat că este posibil să-şi fi pierdut viaţa 10.000 de persoane doar în oraşul Tacloban, pe Insula Leyte, una dintre cele mai afectate, unde apa potabilă şi curentul electric lipsesc, iar hrana este raţionalizată.

„În acest moment, este extrem de dificil să avem chiar şi cea mai mică idee despre nevoile imediate”, a notat Valerie Amos, care a remarcat „generozitatea” şi reacţia din ultimele zile a comunităţii internaţionale.

Numeroase ţări, ONG-uri şi agenţii internaţionale au promis provizii şi ajutoare financiare.

Portavionul american George Washington şi alte nave ale Marinei americane au părăsit marţi portul din Hong Kong, cu 7.000 de marinari la bord, pentru a ajunge cât mai repede pe arhipelag.

Te-ar mai putea interesa și
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru prima dată la Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN), următoarea zi de......
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Sportul în direct generează astăzi un flux constant de conținut, date și servicii digitale. Tehnologia a extins experiența ...
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul ...
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...