Carburanții s-au ieftinit azi. Motorina și benzina au ajuns la același preț, o premieră a ultimilor ani

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit azi semnificativ motorina, astfel că, după mulți ani, benzina și motorina se vând la același preț.
Mihai Nicuţ - S, 29 apr. 2023, 08:52
Carburanții s-au ieftinit azi. Motorina și benzina au ajuns la același preț, o premieră a ultimilor ani

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 29 aprilie 2023 un preț al benzinei standard de 6,60 de lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 6,60 de lei/litrul.

Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit motorina cu nouă bani pe litru și a menținut prețul benzinei. Este prima ieftinire după două scumpiri succesive care au avut loc săptămâna trecută, de mai mică amploare, care au venit însă după șase ieftiniri de amploare.

După această ultima modificare de preț, observăm așadar că prețul motorinei a ajuns identinc cu al benzinei, o premieră în ultimii ani. Amintim că, în vara trecută, motorina se scumpise foarte mult în raport cu benzina, diferența de preț dintre dei doi carburanții fiind de 1,5 lei pe litru.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

Așadar, România este preponderent o piață a motorinei dar, după ultimele evoluții ale cotațiilor la produse petroliere, inclusiv pe fondul unei scăderi a cererii de carburanți a Ucrainei, motorina s-a ietinit mai mult decât benzina.

O știre Bloomberg de la 20 aprilie arăta că, după toate semnale, cererea pentru motorină, un carburant care este folosit la orice, de la camioane şi până la utilaje de construcţii, scade în multe din principalele economii ale lumii. “Considerat un prim semnal al unei activităţi industriale mai slabe şi al reducerii cheltuielilor consumatorilor, scăderea cererii de motorină i-a pus în alertă pe cei care caută semnele unei recesiuni”, arăta agenția de știri.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 80,3 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 76,08 dolari, în creștere față de ziua precedentă.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...