Tichetele de masă vor crește la 40 de lei de la 1 iulie

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că 40 de lei va fi în final valoarea tichetului de masă, începând cu 1 iulie.
Ion Dobreanu - D, 30 apr. 2023, 09:06
Tichetele de masă vor crește la 40 de lei de la 1 iulie

„Se încheie o săptămână cu decizii importante pentru dezvoltarea României. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei şi ne dorim ca noua valoare nominală să se aplice începând cu 1 iulie”, a scris premierul pe Facebook.

Din ce se știa până acum, erau discuții între Guvern și partenerri sociali erau pentru creșterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei, la 35 sau 40 de lei, fără să se fi specificat clar care va fi noua valoare.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social de la începutul acestei săptămâni.

Ministrul Finanţelor a prezentat atunci propunerea de a mări cuantumul tichetelor de masă la 35 de lei sau la 40 de lei, noua valoare urmând să se aplice de la 1 iulie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate într-o procedură intermediară, înainte de......
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen ...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește de procese pentru a-și apăra reputația
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește ...
David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal londonez West Ham, a anunţat sâmbătă că demisionează cu efect imediat ...