​Adrian Volintiru a fost trecut de la conducerea AAAS în postul de secretar de stat la Economie

Adrian Volintiru a fost trecut din postul de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) în cel de secretar de stat la Ministerul Economiei, prin decizie a premierului Victor Ponta.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 19:43
​Adrian Volintiru a fost trecut de la conducerea AAAS în postul de secretar de stat la Economie

Tot prin decizie a premierului, Adrian Ciocănea a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Economie.

Volintiru conducea AAAS din noiembrie anul trecut, când l-a înlocuit pe Marius Lucian Obreja. Anterior, el a lucrat ca director la Rompetrol, Relad şi Vulcan Bucureşti.

Adrian Volintiru a intrat în echipa Rompetrol în 2002, unde a devenit director financiar la rafinăria Vega. În 2005, el a preluat conducerea diviziei de retail Rompetrol Downstream, pentru ca în 2008 să părăsească societatea şi să ocupe funcţia de director financiar executiv al companiei farmaceutice Relad.

Ulterior, el a lucrat ca director general la compania Marine Resources Exploration International (Marexin), companie de explorări în Marea Neagră, deţinută de Dinu Patriciu, pentru ca ultimul loc de muncă să fie cel de director general al producătorului de echipamente energetice şi industriale Vulcan Bucureşti, controlat de Grupul Energetic Tender al omului de afaceri Ovidiu Tender, cu 74,7% din capitalul social.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...