Arabia Saudită a refuzat oficial locul în Consiliul de Securitate al ONU

Arabia Saudită a notificat marţi Naţiunilor Unite că refuză locul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, ce va fi ocupat probabil de Iordania, transmite AFP.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 05:05
Arabia Saudită a refuzat oficial locul în Consiliul de Securitate al ONU

‘Doresc să vă informez că guvernul Arabiei Saudite a decis că, din nefericire, nu va fi în măsură să ocupe locul în Consiliul de Securitate’, se menţionează în scrisoarea transmisă de ambasadorul Arabiei Saudite la ONU secretarului general al acestei organizaţii, Ban Ki-moon. Scrisoarea conţine şi un comunicat emis luna trecută de ministerul saudit de externe, în care Consiliul de Securitate este criticat pentru ‘neputinţa’ de care dă dovadă în cazul crizei siriene. Arabia Saudită îşi mai motivează acest gest fără precedent şi prin lipsa de progrese în negocierile de pace israeliano-palestiniene.

Consiliul de Securitate este compus din cinci membri permanenţi şi 10 nepermanenţi. Aceştia din urmă sunt aleşi pe o bază regională şi au fiecare un mandat de doi ani, astfel că în fiecare an cinci noi state sunt desemnate să ocupe un loc în această instanţă. În urma retragerii Arabiei Saudite, grupul statelor arabe din Adunarea Generală a ONU va trebui să aleagă o altă ţară care să ocupe locul acesteia în Consiliul de Securitate, iar Adunarea Generală va fi chemată să o confirme prin vot.

Potrivit unor surse diplomatice, locul vacant în Consiliul de Securitate ar urma să fie ocupat de Iordania. Responsabilii iordanieni nu au confirmat deocamdată informaţia, afirmând că discuţiile pe marginea acestui subiect sunt în curs. Însă Iordania s-a retras din cursa pentru un loc în Consiliul ONU pentru drepturile omului, care în cele din urmă i-a revenit Arabiei Saudite.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea explodează peste noapte”
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea ...
Marco Hößl, CEO Kaufland România şi R. Moldova, spune că ritmul cererii din partea consumatorilor nu mai este dictat de anotimpuri, ci de videoclipurile de 15 secunde de pe TikTok. În......
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție ...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind ...
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Justiţia libaneză a decis miercuri să deschidă o anchetă asupra prezenţei unui influent bancher libanez alături de ...
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate pentru întregul an
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate ...
Grupul francez Renault este printre puținele companii majore din industria auto globală care se poate mândri cu rezultate ...