Metroul de Otopeni: Călătorii vor circula pe Magistrala 6 în 2027 – șefa Metrorex

Lucrările la Magistrala 6 de metrou vor fi finalizate integral până în 2027, a declarat marți Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, cu ocazia semnării contractului pentru secțiunea Tokyo - Aeroport Henri Coandă.
Anemona Andone - mar, 02 mai 2023, 12:38
Metroul de Otopeni: Călătorii vor circula pe Magistrala 6 în 2027 - șefa Metrorex

„Orizontul de timp pentru finalizarea întregii Magistrale 6 – și nu numai a lucrărilor de structură de rezistență – este anul 2027″, a subliniat Mariana Miclăuș.

Metrorex a semnat marți, 2 mai 2023, contractul ce are ca obiect: „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”, cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.

Valoarea contractului este de 1,28 miliarde de lei, fără TVA. Sursele de finanțare ale contractului sunt asigurate de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile – credit extern JICA, în baza acordului de împrumut ROM-P5, ratificat prin Legea nr. 228/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Durata estimată a contractului este de 48 luni de la data emiterii Ordinului de Începere. Contractul a fost atribuit prin procedură de licitație restrânsă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”.

Secțiunea de Nord, Tokyo – Aeroport Otopeni, a Magistralei 6 de metrou, are un traseu de 7,6 km și 6 stații cu următoarele denumiri: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni) și face parte din Proiectul Magistrala 6 „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă”.

Proiectul Magistrala 6 „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă” cu o lungime totală de 14,2 km și 12 stații de metrou, ce va fi deservit de un număr de 12 trenuri noi de metrou, contribuie, prin realizarea sa, la dezvoltarea economiei regionale și îmbunătățirea mediului urban prin reducerea blocajelor de trafic, a accidentelor rutiere și a poluării aerului, fiind un proiect de utilitate publică de interes național.

Obiectivele specifice ce vor fi atinse prin punerea în funcţiune a Magistralei 6 de metrou:

· Facilitarea legăturii dintre Municipiul Bucureşti și Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni, dar şi extinderea reţelei existente de metrou prin intermediul unei linii de transport cu metroul ce va avea o lungime totală construită de 14,2 km şi un număr de 12 staţii.

· Îmbunătăţirea confortului călătorilor şi a eficacităţii traficului prin asigurarea unui sistem de transport ce eficientizează durata de deplasare pe coridorul deservit.

· Prin atingerea acestor obiective specifice, proiectul contribuie implicit la realizarea următoarelor obiective generale:

· Creşterea eficienţei transportului din punct de vedere al vitezei comerciale, prin economia de timp pe care o va asigura noul transport subteran.

· Reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) prin degrevarea transportului de suprafaţă atât public, cât şi privat cu implicaţii importante asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu.

· Creşterea atractivităţii transportului cu metroul, comparativ cu transportul rutier, în consecinţă, reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor, realizarea de economii de carburanţi şi întreţinere, reducerea timpului de deplasare etc.

Te-ar mai putea interesa și
ANAR a dat amenzi de 2,58 de milioane de lei în primele două luni din 2026
ANAR a dat amenzi de 2,58 de milioane de lei în primele două luni din 2026
Echipele de control din cadrul Inspecţiei Naţionale a Apelor au aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor publicate, joi, de......
Lovitură pe piața globală: Românul Dragoș Constantinescu, numit director financiar (CFO) al gigantului British American Tobacco
Lovitură pe piața globală: Românul Dragoș Constantinescu, numit director financiar (CFO) al gigantului British American ...
Într-o mișcare strategică ce confirmă valoarea managerilor români la nivel mondial, British American Tobacco (BAT) a ...
Iepurașii de Paște ne ronțăie portofelele. România, liderul inflației anuale la ciocolată în Uniunea Europeană
Iepurașii de Paște ne ronțăie portofelele. România, liderul inflației anuale la ciocolată în Uniunea Europeană
Iepurașii de ciocolată au revenit pe rafturi de Paște, însă cu toate că prețurile mondiale actuale la cacao au scăzut ...
Legea salarizării – Proiectul trebuie adoptat anul acesta. Durata de implementare poate dura câţiva ani, spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării – Proiectul trebuie adoptat anul acesta. Durata de implementare poate dura câţiva ani, spune ministrul ...
Ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, joi, că este important ca proiectul legii ...