Metroul de Otopeni: Licitația pentru cele 12 trenuri care vor circula pe M6 va fi lansată până la sfârșitul anului – șefa Metrorex

Licitația pentru achiziția a 12 trenuri de metrou destinate circulației pe noua magistrală 1 Mai - Aeroport Henri Coandă va fi lansată până la sfârșitul anului 2023, potrivit estimărilor directorului general al Metrorex, Mariana Miclăuș. De asemenea, tot anul acesta ar urma să fie lansate și restul licitațiilor pentru lucrări necesare pe M6, astfel încât cea mai nouă linie de metrou din Capitală să fie dată în funcțiune cu călători în 2027.
Anemona Andone - mar, 02 mai 2023, 13:39
Metroul de Otopeni: Licitația pentru cele 12 trenuri care vor circula pe M6 va fi lansată până la sfârșitul anului - șefa Metrorex

„În perioada următoare va fi lansată licitația – este încărcată în SEAP documentația pentru lucrările de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și curenți slabi -, urmând ca până la sfârșitul anului să lansăm și procedura pentru sistemul de automatizare al traficului pentru și achiziția a 12 trenuri de metrou care vor deservi Magistrala 6 de metrou. Deci orizontul de timp este 2027 și ne vom încadra astfel încât în 2027 să avem o punere în funcțiune cu călători a Magistralei 6„, a declarat Mariana Miclăuș.

Aceasta a amintit că anul trecut, pe 8 martie, a semnat contractul de lucrări structură de rezistență pentru lotul 1 Mai – Tokyo. „Astăzi, de ziua Tineretului, avem un metrou tânăr, este 2 mai, și am semnat contractul pentru lotul 1.2 (Tokyo – Aeroport Henri Coandă). Sunt mulțumită din punct de vedere profesional, că am reușit în decursul acestui mandat interimar de director general, sa-mi văd un vis împinit și anume acela de a avea lucrările de structură de rezistență până la Aeroportul Internațional Henri Coandă, respectiv finalizarea contractării tuturor lucrărilor de la stația 1 Mai până la stația Aeroport Internațional Henri Coandă”, a mai spus Miclăuș.

Metrorex a semnat marți, 2 mai 2023, contractul ce are ca obiect: „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”, cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.

Valoarea contractului este de 1,28 miliarde de lei, fără TVA. Sursele de finanțare ale contractului sunt asigurate de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile – credit extern JICA, în baza acordului de împrumut ROM-P5, ratificat prin Legea nr. 228/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Durata estimată a contractului este de 48 luni de la data emiterii Ordinului de Începere. Contractul a fost atribuit prin procedură de licitație restrânsă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”.

Secțiunea de Nord, Tokyo – Aeroport Otopeni, a Magistralei 6 de metrou, are un traseu de 7,6 km și 6 stații cu următoarele denumiri: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni) și face parte din Proiectul Magistrala 6 „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă”.

Proiectul Magistrala 6 „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă” cu o lungime totală de 14,2 km și 12 stații de metrou, ce va fi deservit de un număr de 12 trenuri noi de metrou, contribuie, prin realizarea sa, la dezvoltarea economiei regionale și îmbunătățirea mediului urban prin reducerea blocajelor de trafic, a accidentelor rutiere și a poluării aerului, fiind un proiect de utilitate publică de interes național.

Te-ar mai putea interesa și
Scăpăm de recesiune în 2026? Conflictul din Iran loveşte România într-un moment în care deja suntem vulnerabili – analiză Coface
Scăpăm de recesiune în 2026? Conflictul din Iran loveşte România într-un moment în care deja suntem vulnerabili – ...
Creşterea economică a României în 2026 va depinde de durata conflictului din Orientul Mijlociu, însă probabil că va fi undeva sub 1%, consideră specialiştii Coface România....
Risc ridicat de terorism în Europa – Avertismentul serviciilor de informaţii din Italia după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu
Risc ridicat de terorism în Europa – Avertismentul serviciilor de informaţii din Italia după escaladarea conflictului ...
Riscul de terorism în Italia şi în străinătate este în creştere în urma atacurilor americano-israeliene asupra Iranului ...
Europa se prăbuşeşte – Modelul economic al UE se apropie de sfârşit. Colapsul demografic ameninţă vechiul continent ( Preşedinte Eurogrup)
Europa se prăbuşeşte – Modelul economic al UE se apropie de sfârşit. Colapsul demografic ameninţă vechiul continent ...
Modelul economic al Europei, vechi de câteva decenii, care s-a bazat în mare măsură pe o forţă de muncă în expansiune, ...
CEC Bank lansează în premieră o aplicație pentru minori. Educație financiară cu CEC app Junior
CEC Bank lansează în premieră o aplicație pentru minori. Educație financiară cu CEC app Junior
CEC Bank lansează CEC app Junior, aplicația de Mobile Banking creată special pentru copiii și adolescenții între 10 ...