Statul New York a declarat război aragazelor. Folosirea gazelor naturale în clădiri noi a fost interzisă

New York a devenit primul stat american care a adoptat o legislaţie ce interzice utilizarea gazelor naturale pentru încălzire şi gătit în unele clădiri noi, un plan conceput pentru a reduce emisiile de carbon, dar contestat de grupuri industriale ca fiind excesiv şi costisitor, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 03 mai 2023, 21:11
Statul New York a declarat război aragazelor. Folosirea gazelor naturale în clădiri noi a fost interzisă

Atât Adunarea condusă de democraţi, cât şi Senatul au aprobat marţi seara prevederile, care includ bugetul statului de 229 de miliarde de dolari. Guvernatorul Kathy Hochul şi parlamentarii au fost de acord cu liniile pachetului de cheltuieli săptămâna trecută.

„Schimbarea modului în care producem şi folosim energia pentru a ne reduce dependenţa de combustibilii fosili va contribui la asigurarea unui mediu mai sănătos pentru noi şi copiii noştri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al statului New York, Carl Heastie.

Mişcarea de la New York survine pe fondul dezbaterii publice acerbe din Statele Unite privind impactul pe care îl au asupra sănătăţii şi mediului aparatele de gătit care consumă combustibili fosili şi la scară largă rolul gazelor naturale în schimbările climatice.

Zeci de oraşe din jurul Statelor Unite au adoptat sau au în vedere politici care interzic sau descurajează utilizarea de gaze naturale în clădiri noi pentru a răspunde preocupărilor legate de sănătatea publică şi climă.

Aceste măsuri au fost întâmpinate cu o rezistenţă puternică din partea grupurilor din industria gazelor şi de restaurante şi electrocasnice care consideră că aceste preocupări sunt exagerate.

Prevederile vor impune construirea de noi clădiri numai cu prize electrice pentru electrocasnice şi utilităţi începând din 2025. Legea va intra în vigoare pentru clădiri cu mai puţin de şapte etaje începând din 2026. Cerinţele vor intra în vigoare pentru clădirile mai înalte până în 2029, conform New York Times.

Spitalele, infrastructura critică şi unităţi de alimentaţie nu vor fi vizate de aceste măsuri. Clădirile şi aparatele existente nu vor fi afectate de legislaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...