Spania trebuie să prezinte un plan pentru a primi fonduri europene pentru combaterea şomajului tinerilor

Guvernul spaniol trebuie să pregătească până la sfârşitul anului un plan care să indice cum vor fi folosite cele 1,8 miliarde de euro ce vor fi destinate de la nivel european pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. Planul urmează să fie prezentat Comisiei Europene în luna decembrie, astfel ca fondurile să poată fi folosite chiar din luna ianuarie a anului viitor, transmit miercuri media spaniole.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 15:30
Spania trebuie să prezinte un plan pentru a primi fonduri europene pentru combaterea şomajului tinerilor

‘Statele membre trebuie să-şi finalizeze planurile cât de curând posibil /…/ pentru că în caz contrar, finanţarea comunitară nu va putea ajunge în ţările cel mai afectate chiar de la 1 ianuarie 2014, şi ar fi o ocazie pierdută’, a arătat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Până acum, Cehia, Croaţia, Lituania, Luxemburg, Polonia şi Slovacia au trimis deja la Bruxelles planurile naţionale pentru combaterea şomajului tinerilor, iar executivul comunitar speră ca restul statelor membre să transmită planurile respective până la sfârşitul anului.

Din totalul de 1,8 miliarde de euro pe care ar urma să le primească Spania, executivul comunitar va rambursa într-o primă fază 881,44 milioane de euro. Ca pe tot cuprinsul statelor membre, aceste ajutoare europene sunt menite să pună în funcţiune garanţii pentru tineri, astfel ca toţi cei care au vârste mai mici de 25 de ani şi ies din sistemul de învăţământ sau sunt deja în şomaj să aibă oferte de lucru, de formare complementară sau locuri de practică pe durata a cel puţin 4 luni.

Bruxellesul a amintit că în Spania, şomajul în rândul tinerilor a ajuns la nivelul de 56,5% în luna septembrie, iar guvernele regionale ale celor 17 comunităţi autonome spaniole pot primi curând ajutoarele europene. Una dintre schimbările majore ce trebuie efectuate de guvernul de la Madrid, a recunoscut chiar premierul Mariano Rajoy, se referă la formarea profesională. El a precizat că suma totală destinată Spaniei pentru acest obiectiv va fi cheltuită în următorii doi ani, în cadrul tuturor programelor întreprinse de guvernul spaniol prin Strategia pentru întreprinderi şi locuri de muncă pentru tineri.

În următorii trei ani, Uniunea Europeană va aloca 45 de miliarde de euro pentru măsurile de combatere a şomajului în rândul tinerilor în cele 28 de state membre.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...