Cât e rata la un credit ca acela luat de Ioana Băsescu şi de ce venituri e nevoie

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu şi-a luat teren agricol cu un credit de 4,8 milioane de lei de la banca de stat CEC. Cât e rata la un astfel de împrumut în oferta CEC şi care este nivelul veniturilor necesare.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 22:12
Cât e rata la un credit ca acela luat de Ioana Băsescu şi de ce venituri e nevoie

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

Creditele de aceste dimensiuni acordate pe persoană fizică sunt mai rare pe la noi. De altfel, din oferta CEC Bank rezultă că plafonul maxim pentru un astfel de credit ipotecar/imobiliar pentru achiziţia de terenuri este de 2,8 milioane de lei, mai mic decât cel al creditului acordat fiicei preşedintelui.

Potrivit CEC, creditul „se acordă persoanelor fizice cu vârsta de peste 18 ani, care realizează venituri certe, cu caracter de permanenţă pe toata durata de creditare”, cu o durată de până la 35 de ani. Vârsta maximă la data stabilită pentru rambursarea integrală a creditului este de 75 ani, inclusiv.

Dobânda standard pentru finanţările de acest tip este Robor la 6 luni + 1,9 puncte procentuale. La data la care Ioana Băsescu a luat creditul, dobânda curentă era de 6,03%, iar dobânda anuală efectivă, cu tot cu comisionul de administrare, era de 6,7%, în cazul ofertei pentru credite ipotecare şi de 7,5% în cazul variantei de credit imobiliar (Robor 3M + 2,9 pp).

Citeşte şi:

Ministrul Finanţelor: „Băsescu m-a rugat să nu-l schimb pe şeful de la CEC”. Banca a dat 1 mil. euro credit Ioanei Băsescu

Cât înseamnă asta în rate? 29.500 de lei pe lună, în cazul variantei mai ieftine, şi o sumă totală de rambursat de 10,4 milioane de lei.

În cazul variantei cu dobândă mai mare, rata lunară este de 31.675 de lei, iar suma totală de rambursat este de 11,2 milioane de lei.

Pentru a susţine nivelul acestor rate lunare, veniturile Ioanei Băsescu trebuie să fie de peste 10.000 de euro pe lună, în funcţie de gradul de îndatorare luat în calcul de bancă. Astfel, după scăderea cheltuielilor de subzistenţă, la un grad de îndatorare de 50%, veniturile lunare ar trebui să ajungă pe la 57.000 de lei, în cazul variantei de credit cu dobândă mai mică, cel ipotecar, şi de 63.000 de lei, în cazul creditului imobiliar.

Dacă banca a acceptat un grad de îndatorare mai ridicat, de 70% (deşi băncile nu sunt, de regulă, atât de permisive în această privinţă în ultima perioadă), atunci veniturile lunare necesare se pot situa la 41.000-45.000 de lei pe lună.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a cumpărat circa 300 de hectare de teren agricol în localitatea Nana, din judeţul Călăraşi. Ea a fost sfătuită chiar de tatăl său, ajutată de unul dintre consilierii lui Traian Băsescu.Terenul este compact şi se află pe raza localității Nana, pe tarlaua 28, iar operațiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în Registrul Agricol în data de 19 septembrie 2013.

Informaţia a fost confirmată de primarul localităţii, Dobre Gheorghe. „Ştiu că în urmă cu câteva luni Ioana Băsescu a cumpărat peste 300 de hectare de teren agricol în localitatea noastră. Mai multe detalii despre această tranzacţie nu ştiu să vă spun”, a precizat primarul Dobre Gheorghe.

„Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro”, a spus Ioana Băsescu, într-un comunicat.

Ioana Băsescu este de profesie notar.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...