Gigantul danez Maersk se așteaptă ca scăderea livrărilor de containere pe mare să se stabilizeze la mijlocul acestui an

Compania daneză A. P. Moller Maersk A/S a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări şi a menţinut estimările de profit pentru 2023, apreciind că recenta scădere a cererii pentru livrarea de containere pe plan global se va stabiliza la mijlocul anului, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 mai 2023, 16:20
Gigantul danez Maersk se așteaptă ca scăderea livrărilor de containere pe mare să se stabilizeze la mijlocul acestui an

Maersk, una dintre cele mai mari companii de transport maritim din lume, cu o cotă de piaţă de aproximativ 17%, transportă mărfuri pentru giganţi ca Walmart, Nike şi Unilever.

Numărul containerelor încărcate pe nave în perioada ianuarie-martie 2023 a scăzut cu 9%, în timp ce tarifele de transport maritim au scăzut în medie cu 37%, a informat Maersk.

„Am înregistrat o performanţă financiară solidă pe o piaţă dificilă, cu o cerere mai redusă, provocată de acumularea continuă a stocurilor”, a afirmat directorul general Vincent Clerc.

Compania daneză se aşteapă ca cererea pe plan global pentru livrarea de containere pe mare să scadă cu 2,5%.

Maersk a menţinut previziunea conform căreia va înregistra un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 8 – 11 miliarde de dolari în 2023, faţă de nivelul record de 36,8 miliarde de dolari în 2022.

Previziunile pentru 2023 ţin cont de creşterea economică redusă, iar scăderea cererii pentru livrarea de containere pe plan global se va stabiliza la mijlocul anului.

EBITDA a scăzut în primul trimestru din 2023 la 3,97 de miliarde de dolari, de la 9,08 miliarde de dolari în urmă cu un an, depăşind estimările analiştilor, de 3,71 de miliarde de dolari. De asemenea, veniturile au înregistrat un declin de 26%, la 14,21 de miliarde de dolari.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...