Ucraina, miza unui joc geopolitic între Rusia şi UE

La două decenii după căderea fostei URSS, Ucraina se află suspendată între Uniunea Europeană şi Rusia, ce face uz de întreaga sa greutate pentru a încerca să împiedice ieşirea Kievului din zona sa de influenţă prin semnarea unui Acord de Asociere cu UE, scrie duminică AFP.
Economica.net - D, 17 nov. 2013, 08:27
Ucraina, miza unui joc geopolitic între Rusia şi UE

În urmă cu câteva săptămâni, Moscova a lansat un avertisment când a blocat la vamă mărfuri ucrainene, în condiţiile în care semnarea Acordului de Asociere între această fostă republică sovietică cu 46 de milioane de locuitori şi Uniunea Europeană părea a fi o simplă formalitate. Această semnare se află în centrul agendei summitului Parteneriatului Estic al UE ce se va desfăşura la Vilnius la 28 şi 29 noiembrie.

Însă discursul oficial s-a schimbat brusc la Kiev după o vizită misterioasă a preşedintelui Viktor Ianukovici la omologul său rus Vladimir Putin în urmă cu o săptămână.

Parlamentul ucrainean, dominat de partidul lui Ianukovici, nu a permis în această săptămână, după cum era prevăzut, plecarea pentru a primi îngrijiri medicale în străinătate a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, a cărei eliberare este solicitată de europeni înaintea semnării acordului. De asemenea, premierul Mikola Azarov a subliniat că ‘prioritatea numărul unu’ este normalizarea relaţiilor cu Moscova.

În ceea ce o priveşte, Rusia, care se foloseşte de mai mulţi ani de toată influenţa sa pentru a atrage Ucraina în proiectul său de uniune economică şi vamală al ţărilor din fosta URSS, şi-a multiplicat punerile în gardă la adresa Kievului. Consilierul economic al Kremlinului, Serghei Glaziev, a avertizat că Rusia ar renunţa la importurile din Ucraina dacă Kievul s-ar asocia cu UE. Drept alternativă, Moscova promite proiecte comune în valoare de ‘zeci de miliarde de dolari’ în domeniile spaţial, nuclear şi aeronautic, a precizat el.

În opinia emisarului european Alexander Kwasniewski, fost preşedinte polonez, implicaţiile merg mult dincolo de cooperarea economică. ‘Este vorba fără îndoială de o luptă geopolitică’, a apreciat el după ce a asistat la eşecul legat de cazul Timoşenko, înregistrat miercuri în legislativul ucrainean. Vladimir Putin, pentru care ruşii şi ucrainenii formează ‘un singur popor’, renunţă la pragmatismul său obişnuit când vine vorba de Ucraina, faţă de care are o atitudine emoţională, subliniază Dmitri Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova. ‘Orientarea Ucrainei este un lucru foarte serios pentru Rusia’, a punctat Trenin.

Campania împotriva integrării europene este condusă în Ucraina de fost şef al administraţiei prezidenţiale, Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Putin. Pentru UE, asocierea cu Ucraina ‘nu ar fi numai un pas în direcţia extinderii, ci crearea unei zone de confort în Est. Europa nu vrea să trăiască alături de Imperiul Rus’, a explicat acelaşi Trenin. Preşedintele Ianukovici, multă vreme considerat drept ‘omul Moscovei’ înainte de a se reorienta spre Europa, este prins acum în acest raport de forţe între Rusia şi Occident, sunt de părere analiştii.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...