Contractele de concesiune a serviciului de distribuţie a energiei electrice ar putea fi modificate

Departamentul pentru Energie vrea să modifice contractele de concesiune a serviciului de distribuţie a energiei electrice, astfel încât să poată efectua controale privind investiţiile derulate.
Economica.net - lun, 18 nov. 2013, 15:05
Contractele de concesiune a serviciului de distribuţie a energiei electrice ar putea fi modificate

Deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane a cerut ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, să anunţe care sunt obligaţiile contractuale încălcate de Enel, E.On. şi CEZ, ce despăgubiri au fost solicitate şi care este strategia privind controalele investiţiilor făcute de societăţile private de distribuţie a energiei electrice în România, dar şi când va fi modificată legislaţia astfel încât echipamentele utilizate în sectorul energetic să fie noi şi certificate, ţinând cont că ministrul a declarat că echipamentele folosite în investiţii sunt „second-hand, proaste şi nu au fiabilitate”.

În răspunsul semnat de Niţă se arată că Electrica SA are pe rolul Curţii de Arbitraj de la Paris trei acţiuni privind obligaţiile din contractele de privatizare încălcate de Enel, E.On şi Cez, pretenţiile fiind în cazul Enel de 834,21 milioane euro, la care de adaugă penalităţi de 378,6 milioane lei, în cazul CEZ de 13,26 milioane euro, la care se adaugă daune şi dobânzi aferente de 150,73 milioane lei, în timp ce în cazul E.On pretenţiile sunt de 37,96 milioane euro, la care se adaugă dividende şi dobânzi aferente anilor 2004-2005 de 74,28 milioane lei.

„Clauzele încălcate se referă la nerespectarea prevederilor privind realizarea investiţiilor în contract, privatizarea, distribuirea de dividende, obligativitatea convocării cu o anumită ritmicitate a Consiliului de Administraţie şi alte prevederi care au clauze penalizatoare”, se arată în documentul citat de corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, în ceea ce priveşte controalele aferente investiţiilor efectuate, ministrul Constantin Niţă arată că Electrica SA nu are competenţă în acest domeniu, iar ANRE, instituţie aflată în subordinea Parlamentului, are posibilitatea să facă inspecţii şi controale privind modul în care firmele respective îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute în licenţă şi în ceea ce priveşte elementele ce fundamentează tariful reglementat.

„Departamentul de Energie analizează posibilitatea legală de modificare a contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a energiei electrice care, în prezent, nu dă posibilitatea efectuării unor controale”, menţionează Niţă.

În ceea ce priveşte investiţiile în echipamente, Departamentul pentru Energie a elaborat un set de norme privind reglementarea modului în care echipamentele urmează să fie puse în operă în procesul de mentenanţă se mai arată în răspuns în care se precizează că noile norme vor putea fi promovate după modificarea Legii energiei.

CEZ (Cehia), E.ON (Germania) şi Enel (Italia) au cumpărat cinci filiale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...