Fenechiu anunţă că depune amendamente la bugetul pe 2014

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, marţi, că va depune amendamente la bugetul de stat care implică sume de peste 20 de milioane de euro şi au ca obiect susţinerea financiară a lucrărilor la Aeroportul din Iaşi şi autostrada Iaşi-Târgu Mureş, avertizând cu protest parlamentar.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 17:04
Fenechiu anunţă că depune amendamente la bugetul pe 2014

Fenechiu a declarat că va depune, împreună cu parlamentarii PNL de Iaşi, un amendament pentru alocarea sumei de până în 20 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Iaşi.

„Aeroportul Iaşi este asumat de către USL înainte de a ajunge la guvernare, s-au promis bani în bugetul pe 2013 şi nu a existat această alocare, s-a încercat alocarea unei sume la rectificarea din iunie şi nu au existat resurse (…) Sunt promisiunile electorale ale USL”, a declarat Fenechiu.

El a fost întrebat din ce sursă de finanţare propune alocarea celor 20 de milioane de euro, având în vedere o decizie a Curţii Constituţionale care impune specificarea sursei de finanţare.

„Pot fi găsiţi din economia făcută la procedurile de achiziţii publice”, a replicat Fenechiu.

În plus, el a precizat că un alt amendament vizează alocarea ca „câtorva milioane de euro” din fonduri europene pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş.

Deputatul PNL a precizat că în situaţia în care nu i se vor accepta amendamentele va recurge la un protest parlamentar.

„Voi recurge şi la acţiuni de protest…decente, nu voi ţipa, de la a purta o banderolă pentru a înţelege toată lumea că suntem mulţi care cerem acest lucru, şi dacă suntem mulţi în parlament e clar că reprezentăm şi mulţi oameni, până la a ne abţine la votul pe anumitor legi”, a afirmat Fenechiu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că speră ca în data de 3 decembrie Legislativul să dea votul final asupra proiectului de buget pe 2014, el arătând că acest lucru ar fi o premieră pentru Parlament.

„Avem speranţa ca pe 3-4-5 decembrie, noi sperăm ca pe 3 decembrie, să intre în dezbaterea plenului reunit bugetul de stat. Dacă sunt puţine amendamente şi ne înţelegem toţi la aceste amendamente putem, pentru prima dată, până la Sfântul Nicolae, să terminăm acest buget. Ar fi o premieră pentru noi. Asta ar însemna ca instituţiile statului şi autorităţile publice locale să aibă bugetul făcut până la 1 ianuarie 2014. Dacă nu reuşim, o să fie votul final undeva în jur de 9-10 decembrie”, a spus Zgonea.

El a precizat că până joi, la ora 14.00, se vor depune amendamente de către parlamentari la comisiile de specialitate, în scris sau electronic, dar şi la grupurile politice parlamentare, urmând ca acestea să fie colectate joi şi vineri noapte.

Guvernul a aprobat joi proiectul de buget pe anul viitor, acesta fiind transmis Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful......
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...