Bulgaria, Grecia, Turcia şi România, destinaţiile cu cele mai mari vânzări pentru sejururile de vară în 2023, conform IRI Travel

Bulgaria şi Grecia sunt destinaţiile care au înregistrat cele mai mari vânzări pentru sejururile de vară în 2023, urmate de Turcia şi România, chiar dacă preţurile au înregistrat o creştere de aproximativ 10-20% faţă de anul 2022, arată o analiză realizată de turoperatorul IRI Travel, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 28 mai 2023, 11:23
Bulgaria, Grecia, Turcia şi România, destinaţiile cu cele mai mari vânzări pentru sejururile de vară în 2023, conform IRI Travel

Astfel, Bulgaria a consemnat o creştere a vânzărilor cu 127% faţă de anul precedent, Grecia – 92%, Turcia – 40%, iar România, un plus de 10%.

„Cu mici excepţii, staţiunile şi hotelurile din România şi Bulgaria sunt pregătite pentru sezonul de vară. O parte din hoteluri s-au deschis deja de la 1 Mai, dar majoritatea se deschid după 1 iunie. Multe hoteluri şi-au diversificat serviciile, oferind servicii de animaţie pentru copii, programe de divertisment pentru adulţi. Hotelurile de top din Bulgaria invită chiar artişti români, deoarece peste 60% din turişti sunt români. În România, foarte multe hoteluri au apelat la forţa de muncă din afara ţării şi în felul acesta au reuşit să-şi acopere necesarul pentru acest sezon cu forţa de muncă calificată (bucătari, ospătari, cameriste)”, susţin reprezentanţii turoperatorului IRI Travel, scrie Agerpres.

De asemenea, administraţiile locale au venit cu modificări în favoarea turiştilor. De exemplu, taxa de parcare Constanţa zona 2 (care include o mare parte din staţiunea Mamaia) este de 1 leu/oră sau 10 lei/zi, iar în intervalul 20:00 – 8:00 – parcarea este gratuită.

Atât în Bulgaria, cât şi în România, serviciile all-inclusive sunt foarte căutate. România dispune de hoteluri cu servicii all-inclusive de calitate, chiar dacă numărul lor este mai mic decât în Bulgaria. Majoritatea hotelurilor din România, inclusiv cele mai vechi, au fost renovate şi modernizate, oferind condiţii optime pentru turişti, indiferent de clasificarea lor (2 şi 3 stele), cu mobilier nou, toalete refăcute şi spaţii publice renovate, scrie Agerpres.

„Chiar şi în absenţa personalului român în hoteluri, unităţile de cazare şi-au acoperit necesarul cu angajaţi din afara ţării, asigurând astfel un nivel ridicat de servicii şi ospitalitate”, transmite turoperatorul menţionat.

Multe hoteluri acordă o atenţie deosebită sustenabilităţii, adoptând practici eco-friendly, precum utilizarea energiei verzi, utilizarea produselor alimentare locale sau chiar din producţie proprie (aşa cum se întâmplă în Albena), evitând folosirea excesivă a ambalajelor şi a produselor de plastic.

Cele mai căutate hoteluri sunt cele de 4 şi 5 stele, care oferă servicii all-inclusive şi au primit recenzii pozitive din partea turiştilor în anii precedenţi, precum şi hotelurile de 2-3 stele care au fost renovate.

„Este important de menţionat că preţurile au înregistrat o creştere de aproximativ 10-20% faţă de anul 2022, ceea ce este firesc având în vedere inflaţia şi creşterea costurilor cu energia, alimentele şi penuria de forţă de muncă”, au precizat reprezentanţii turoperatorului IRI Travel.

„Pentru a avea o vacanţă reuşită, turiştii sunt îndrumaţi să apeleze la un consultant de turism, care îi va ajuta să identifice oferta cea mai potrivită în funcţie de nevoile şi dorinţele lor. Toate cele trei destinaţii vizitate de către echipa noastră şi de către partenerii noştri – litoralul românesc, bulgăresc şi grecesc – oferă opţiuni pentru toate categoriile de turişti, iar alegerea destinaţiei şi hotelului trebuie făcută luând în considerare preferinţele şi necesităţile fiecărui turist pentru a asigura o vacanţă memorabilă”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, potrivit Agerpres.

IRI Travel este unul dintre cei mai importanţi turoperatori pentru unele dintre cele mai cerute destinaţii de vacanţă ale românilor – România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria şi Italia. Acesta are o reţea de peste 1000 de agenţii partenere pe teritoriul întregii ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Costul competiţiei pentru AI poate ”umfla” indirect facturile lunare ale consumatorilor şi companiilor (analiză)
Costul competiţiei pentru AI poate ”umfla” indirect facturile lunare ale consumatorilor şi companiilor (analiză)
Pieţele bursiere evoluează aproape exclusiv în funcţie de perspectivele ce vizează industria inteligenţei artificiale, iar pe măsură ce centrele de date consumă tot mai multă energie......
Record pentru aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Câte milioane de pasageri au fost în primele şase luni din 2026 pe aeroporturile din Bucureşti -CNAB
Record pentru aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Câte milioane de pasageri au fost în primele şase luni din 2026 pe aeroporturile ...
Cele două aeroporturi ale Capitalei au înregistrat un număr record de 8,46 milioane de pasageri în primele şase luni ...
PPC pune o baterie de 91 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 91 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. Numai la cea de-a doua ediție 9 companii românești au intrat în proces de extindere internațională
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. ...
După cea de-a doua ediție a MoonShotX, organizat de Raiffeisen Bank România și InnovX, 9 companii au trecut deja la acțiuni ...