O insuliţă vulcanică a apărut în Pacific, la aproximativ 1.000 de kilometri sud de Tokyo

O nouă insuliţă, care continua să fumege, a fost descoprită miercuri după-amiaza în Oceanul Pacific, la aproximativ 1.000 de kilometri la sud de Tokyo, potrivit unor imagini difuzate de către autorităţile japoneze, relatează AFP.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 05:28

Apariţia acestei insuliţe, cu un diametru de aproximativ 200 de metri, are loc după o intensă activitate vulcanică. Situată la sud-sud-est de insula vulcanică nelocuită Nishinoshima din micul arhipelag Ogasawara, ea a fost văzută pentru prima dată miercuri, de către un avion aparţinând Pazei de Coastă.

„Erupţia vulcanică continuă”, a declarat Paza de Coastă, care a filmat insuliţa.

Este vorba despre o premieră în această zonă, în ultimii 40 de ani. În septembrie 1973 a apărut o insulă, numită Shinshima-Nishinoshima, dar care între timp a fost erodată de valuri în mare parte.

Începând din 1945, de la sfârşitul Războiului din Pacific, patru sau cinci astfel de insule au fost descoperite, a declarat un comandant din cadrul Pazei de Coastă pentru postul Fuji TV.

Cea apărută în ultimele zile ar putea să dispară sub nivelul mării, a apreciat aceeaşi sursă.

Paza de Coastă a îndemnat vapoarele la prudenţă în regiune, unde activitatea vulcanică poate continua.

„Vom face totul pentru a asigura securitatea navelor şi urmări cu atenţie activitatea vulcanică”, a comentat un purtător de cuvânt al Guvernului întrebat despre această problemă într-o conferinţă de presă obişnuită.

Dacă insula nu va dispărea sub apă, „apele noastre teritoriale se vor extinde”, a declarat oficialul.

Guvernul japonez acordă o importanţă deosebită apelor teritoriale, în contextul în care Paza de Coastă chineză revine în zona altui arhipelag nelocuit, administrat de Japonia, Insulele Senkaku, revendicat de Beijing ca Insulele Diaoyu.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru al anului. Vânzările au crescut ușor
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, cu KFC și Pizza Hut în portofoliu, a raportat vânzări consolidate de 754,5 milioane lei în primul semestru......
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Zonele muntoase din centrul Vietnamului produc aproximativ o şesime din cafeaua lumii, dar fermierii renunţă la această ...
Bătălia pentru Arctica – Lavrov critică activitatea NATO în regiunea polară: Este o „ameninţare directă” pentru Rusia
Bătălia pentru Arctica – Lavrov critică activitatea NATO în regiunea polară: Este o „ameninţare directă” ...
Rusia consideră activitatea NATO în Arctica o ameninţare directă de securitate, a afirmat ministrul de externe rus Serghei ...
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
Inspecțiile fiscale au devenit mai rapide, iar argumentațiile ANAF au devenit mai bune și mai greu de combătut, odată ...