Anchetă la IKEA: Autorităţile franceze cercetează divizia locală, acuzată că şi-ar fi spionat angajaţii

Procurorii din Paris anchetează subsidiara franceză a IKEA şi primii doi directori ai diviziei în cadrul unei investigaţii ample privind acuzaţii că producătorul suedez de mobilă ar fi "spionat" angajaţii din Franţa, potrivit Wall Street Journal.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 10:51
Anchetă la IKEA: Autorităţile franceze cercetează divizia locală, acuzată că şi-ar fi spionat angajaţii

Directorul general al IKEA France, Sefan Vanoverbeke, şi directorul financiar al companiei, Dariusz Rychert, au fost reţinuţi în această săptămână de poliţie timp de aproximativ 30 de ore pentru audieri privind acuzaţii de încălcare a dreptului la viaţă privată al angajaţilor.

Compania este suspectată că ar fi obţinut în mod clandestin, prin departamentul de resurse umane, acces la cazierele angajaţilor sau candidaţilor, a anunţat un oficial al tribunalului Versailles, Paris.

Fostul CEO al subsidiarei Jean-Louis Baillot este anchetat în acelaşi dosar şi a fost de asemenea audiat.

Tribunalul Versailles a început investigaţia în luna aprilie a anului trecut, după ce un sindicat al angajaţilor IKAE a acuzat compania că cercetează în mod ilegal salariaţii prin accesarea dosarelor poliţiei.

Orice rezident din Franţa care a avut de-a face cu poliţia are un dosar întocmit, indiferent dacă a fost sau nu condamnat pentru vreo infracţiune. Documentele sunt confidenţiale şi pot fi consultate numai de poliţie şi procurori.

IKEA şi directorii companiei sunt acuzaţi că ar fi obţinut acces la dosarele confidenţiale prin surse din poliţie, pentru a obţine informaţii despre actuali sau viitori angajaţi. Mai mulţi poliţişti sunt de asemenea vizaţi de anchetă, au precizat oficialii instanţei de judecată.

IKEA a derulat anul trecut şi o investigaţie internă, în urma căreia a descoperit că unii angajaţi din Franţa apelează la „metode de lucru care contravin valorilor şi regulilor companiei”, a declarat pentru WSJ purtătorul de cuvânt al producătorului de mobilă, Josefin Thorell.

Compania a concediat în luna mai a anului trecut patru directori, inclusiv şeful departamentului de securitate.

CEO-ul Ikea France susţine, prin avocatul său, că nu a avut cunoştinţă despre aceste practici şi a luat toate măsurile necesare atunci când a aflat.

IKEA are 29 de magazine şi 9.500 de angajaţi în Franţa.

Compania a colaborat cu anchetatorii şi a a organizat sesiuni speciale de training pentru angajaţii şi managerii din Franţa, care au fost instruiţi în ceea ce priveşte codul de conduită, pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii pe viitor.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...