Bursa din Statele Unite a deschis în creştere

Bursa din Statele Unite a deschis joi în creştere, după trei şedinţe de scădere a indicelui S&P 500, susţinută de datele anunţate de Departamentul Muncii privind declinul cererilor pentru ajutor de şomaj la cel mai redus nivel din aproape două luni, potrivit Bloomberg.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 15:27
Bursa din Statele Unite a deschis în creştere

Indicii S&P 500 şi Dow Jones au crescut cu câte 0,3%, în timp ce Compozit Nasdaq a avansat cu 0,6%. S&P 500 a scăzut cu aproape 1% în ultimele trei şedinţe, din cauza temerilor investitorilor că Rezerva Federală (Fed) ar putea începe să reducă programul de achiziţii de obligaţiuni mai repede decât anticipau analiştii.

„După trei zile cu evoluţie negativă, este rezonabil să aşteptăm un moment de revenire, cel puţin în prima parte a şedinţei. În raportul privind piaţa muncii sunt unele date bune, care indică o îmbunătăţire”, a declarat Lawrence Creatura, analist la Federated Investors.

S&P 500 se află în creştere cu 25% începând din ianuarie şi ar putea înregistra cea mai bună evoluţie din ultimii zece ani, susţinut de programul Fed şi de rezultatele bune anunţate de companii.

Lichidităţile foarte mari introduse de Fed în sistemul financiar prin programul de achiziţie de obligaţiuni au sprijinit bursele la nivel global în ultimii ani. Analiştii se aşteaptă ca Fed să reducă în martie valoarea achiziţiilor de obligaţiuni, în prezent de 85 de milarde de dolari pe lună.

Cererile pentrui ajutor de şomaj au scăzut săptămâna trecută cu 21.000, la 323.000, minimul începând de la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, joi, Departamentul Muncii. Analştii consultaţi de Bloomberg anticipau un declin până la 335.000 al cererilor pentru ajutor de şomaj.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...