ANAF pregăteşte o serie de campanii de control pentru a verifica existenţa sediilor fixe şi/sau permanente – opinie Ana Maria Iordache, D&B David şi Baias (PwC)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Potrivit acesteia, tematica sediului fix şi/sau permanent este abordată atât în România, cât şi la nivel internaţional, fiind una dintre cele mai importante teme de pe agenda Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar şi a autorităţilor fiscale din alte state membre, scrie Agerpres.

Acestea din urmă au stabilit deja pentru contribuabili din România sedii permanente în acele state membre şi colaborează prin mecanismul schimbului de informaţii în scopul stabilirii situaţiei de fapt fiscale şi al identificării unor astfel de sedii fixe/sedii permanente neînregistrate corespunzător.

Articolul relevă faptul că, la nivel naţional, ANAF pregăteşte o primă campanie de controale în privinţa contribuabililor nerezidenţi, urmând ca într-o a doua etapă să fie derulată şi o campanie de controale în colaborare cu celelalte state membre, pentru contribuabilii rezidenţi români care îşi desfăşoară activitatea sau obţin venituri în alte state.

„Analiza inspectorilor fiscali în cadrul acţiunilor de control vizând tematica sediului fix şi a sediului permanent este extrem de minuţioasă şi presupune evaluarea tuturor documentelor (contracte, documente financiar-contabile, fişe de post şi orice alte evidenţe) care arată modalitatea factuală şi legală în care se derulează activitatea economică”, se spune în document.

Potrivit legislaţiei, un nerezident generează un sediu fix atunci când „dispune în România de resurse umane şi tehnice prin care poate desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii”, în timp ce un sediu permanent este „locul prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent”.

Sediul fix şi/sau sediul permanent sunt subiecte sensibile de control, cu un înalt grad de tehnicitate, dar care aduc bani extrem de mulţi la bugetul de stat, în trecut fiind stabilite sume care depăşesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic, în cadrul inspecţiilor care au analizat această problematică, deşi verificarea s-a realizat la nivelul contribuabilului rezident, impactul s-a răsfrânt nu numai asupra acestuia, ci şi asupra entităţii nerezidente cu care acesta derula activităţi economice. De exemplu, în materie de TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane şi tehnice pentru a desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii pe teritoriul României.

Astfel, autorităţile fiscale iniţiază o acţiune de control la nivelul contribuabilului român, care are încheiat cu entitatea nerezidentă un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. În urma acestei analize, fiscul consideră că entitatea nerezidentă dispune de un sediu fix în România, întrucât utilizează resursele tehnice şi umane ale contribuabilului român, resurse care acţionează sub controlul entităţii nerezidente, pentru a derula ea însăşi, în mod direct, activităţi economice în România. O astfel de concluzie schimbă cu totul tratamentul fiscal al tranzacţiei din perspectiva TVA, întrucât modifică două elemente esenţiale, respectiv locul prestării serviciilor şi persoana obligată la plata taxei.

Potrivit autoarei, dacă în varianta iniţială (i.e fără sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestării în ţara unde acesta este situat), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar nerezidentul, în scenariul existenţei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul sediului fix (din România), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar contribuabilul român.

Impactul este unul imediat, fiind atât de natură financiară (TVA suplimentară de plată stabilită în sarcina rezidentului), cât şi de natură operaţională (înregistrarea nerezidentului ca sediu fix şi regândirea modelului de business).

„Contribuabilii ar trebui să întreprindă o analiză internă pentru a preveni sau diminua eventuale riscuri derivate din astfel de modele de afaceri”, este de părere autoarea articolului.