Comisia Europeană a renunțat la procedura de infringement împotriva României pentru neadoptarea Programului de combatere a poluării

Comisia Europeană (CE) a anulat procedura de infringement la adresa României pentru neadoptarea şi lipsa de comunicare a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) către forul european, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
AGERPRES - vin, 09 iun. 2023, 17:11
Comisia Europeană a renunțat la procedura de infringement împotriva României pentru neadoptarea Programului de combatere a poluării

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Comisiei Europene de a se desista în cauza C-69/22 şi ordonanţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care cauza respectivă a fost radiată de pe rolul său. Aceste evoluţii sunt consecinţa adoptării, prin Hotărârea de Guvern nr. 119/2023, a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) şi a comunicării respectivului document către Comisia Europeană. Elaborarea şi adoptarea PNCPA reprezintă rezultatul eforturilor susţinute depuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de alte autorităţi naţionale, reunite în cadrul Comitetului interministerial pentru identificarea şi implementarea unor măsuri eficiente la nivel naţional având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, coordonat de Cancelaria Prim-ministrului. Demersurile privind finalizarea PNCPA au fost susţinute de Administraţia Prezidenţială”, se menţionează într-un comunicat transmis, vineri, către Agerpres.

Potrivit sursei citate, PNCPA conţine măsurile de reducere a emisiilor antropice naţionale de poluanţi atmosferici, aplicabile tuturor sectoarelor care constituie surse de astfel de emisii (agricultură, energie, transport, încălzire rezidenţială etc) şi opţiunile de politică suplimentară pentru îndeplinirea angajamentelor României de reducere a emisiilor până în anul 2030.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Comisiei de a renunța la procedura de infringement împotriva României.

Potrivit MAE, „aceste evoluţii sunt consecinţa adoptării, prin Hotărârea de Guvern nr. 119/2023, a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) şi a comunicării respectivului document către Comisia Europeană”.

„Elaborarea şi adoptarea PNCPA reprezintă rezultatul eforturilor susţinute depuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de alte autorităţi naţionale, reunite în cadrul Comitetului interministerial pentru identificarea şi implementarea unor măsuri eficiente la nivel naţional având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, coordonat de Cancelaria Prim-ministrului. Demersurile privind finalizarea PNCPA au fost susţinute de Administraţia Prezidenţială”, mai arată sursa citată.

Faza precontencioasă a procedurii de infringement pe acest caz a fost declanşată de Comisia Europeană în data de 13 februarie 2020.

Ulterior, pe 2 decembrie 2021, instituţia Uniunii Europene (UE) a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar pe 2 februarie 2022 a depus cererea sa introductivă la Grefa instanţei UE, declanşând astfel faza contencioasă a procedurii.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...