Dezvoltatorii de spații comerciale continuă pe trendul început în pandemie și investesc în orașele mici și medii

Dezvoltatorii de spații comerciale continuă pe trendul început în pandemie și investesc în orașele mici și medii. Parcurile de retail și-au dovedit reziliența în timpul pandemiei, atunci când mallurile s-au închis și devin o sursă de profit.
Andrada Ghira - lun, 12 iun. 2023, 12:46
Dezvoltatorii de spații comerciale continuă pe trendul început în pandemie și investesc în orașele mici și medii

Un volum de 320.000 de mp de spații de retail urmează să fie livrat anul acesta la nivel național, potrivit datelor CBRE. Din această suprafață, peste 70% sunt parcuri de retail, în timp ce doar 26% sunt suprafețe în mari centre comerciale.

Asta arată că dezvoltatorii și-au îndreaptat atenția și spre orașele mici și medii, unde nu sunt spații comerciale moderne pe care retailerii să dorească să le închirieze, după ce în timpul pandemiei construcția de malluri a fost pusă „on hold”. Mai ieftine și pe piețe fără concurență, parcurile de retail continuă să fie vedetele de pe acest segment.

„Cererea pentru spații de retail continuă să crească, astfel încât se dezvoltă noi proiecte. Vedem însă o reconfigurare a pieței și o reorientare a dezvoltatorilor către proiecte de retail de dimensiuni mai mici, care s-au dovedit a fi de succes din două puncte de vedere: investițiile în orașele mici și medii pe partea de retail este profitabilă având în vedere lipsa concurenței și creșterea puterii de cumpărare și în același timp valoarea investiției este cu mult mai mică decât cea într-un mall. Ne așteptăm ca avansul stocului total de spații moderne să fie unul considerabil în acest an, fiind așteptată finalizarea mai multor centre importante”, spune Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.

Valoarea investițiilor în construcția de noi spații moderne de la începutul anului 2022 și până în primul trimestru al anului 2023 a fost de circa 300 de milioane de euro, mai arată datele CBRE. Stocul total de spații moderne de retail din România a ajuns la 4,11 milioane mp, în primul trimestru din 2023, după livrarea unui proiect de 22.000 de mp și o investiție de nouă milioane de euro.

Valoarea chiriei pentru centrele comerciale și pentru locațiile de pe principalele artere comerciale ale orașelor s-a situat la o medie similară cu cea din primul trimestru al anului trecut, cu 75 euro/mp/lună, respectiv 50 euro/mp/lună în cazul celei de a doua categorii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea acestui potenţial sunt necesare ferme mai competitive, asociere,......
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard ...