Geoană: Declaraţiile privind colectarea taxelor îl vizau pe preşedintele ANAF

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că atunci când a vorbit dspre colectarea "dezastruoasă" a taxelor s-a referit la preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), liberalul Gelu Ştefan Diaconu.
Economica.net - D, 24 nov. 2013, 10:15
Geoană: Declaraţiile privind colectarea taxelor îl vizau pe preşedintele ANAF

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că atunci când a vorbit dspre colectarea „dezastruoasă” a taxelor s-a referit la preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), liberalul Gelu Ştefan Diaconu.

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile făcute cu o zi în urmă la Buzău, la Forumul National PES Activists România, privind colectarea „dezastruoasă” a taxelor îl vizau pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, liberalul Gelu Ştefan Diaconu, şi nu pe ministrul Chiţoiu.

Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Buzău, că în ultimele luni, de când a fost preluată de un liberal, colectarea taxelor a fost „dezastruoasă”, iar dacă acestea vor fi colectate mai bine, din 2014 s-ar putea introduce cota regresivă de impozitare de 16%, 12% şi 8%.

Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democraţi din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.

Detalii despre declaraţiile lui Mircea Geoană aici

Geoană:din 2014 s-ar putea introduce cota regresivă de impozitare

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...