Director de la APIA Satu Mare, reţinut după ce a fost prins când lua mită 3.000 de euro

Procurorii DNA l-au reţinut pe Viorel Pintea, director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, după ce l-au prins în flagrant când lua mită 3.000 de euro pentru a nu dispune controale la culturile de viţă-de-vie ale unui fermier care luase fonduri europene.
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 08:58
Director de la APIA Satu Mare, reţinut după ce a fost prins când lua mită 3.000 de euro

Viorel Pintea, director la APIA Satu Mare, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea pentru luare de mită în formă continuată, arată DNA luni, într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, în lunile martie şi mai 2012, Viorel Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a cerut de la un fermier, denunţător în cauză, 2.500 de euro şi, respectiv, 5.000 euro, „pentru a nu dispune controale în legătură cu activităţile agricole desfăşurate de acesta, respectiv la culturile de viţă-de-vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale”.

Din sumelor cerute, Viorel Pintea ar fi primit de la fermier 2.500 de euro şi 3.000 de lei.

În 22 noiembrie, Viorel Pintea i-ar fi cerut fermierului alţi 3.000 de euro, „pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă”, a precizat DNA

Viorel Pintea a fost prins în flagrant duminică după-amiază, după ce a primit de la fermier cei 3.000 de euro ceruţi.

După ce l-au audiat, procurorii au emis pe numele lui Pintea ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca luni să ceară Tribunalului Satu Mare arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.

Acţiunea a fost făcută împreună cu ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...