Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere, în urma acordului internaţional prin care Iranul a acceptat să îşi limiteze activităţile în domeniul nuclear, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 18:46
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,4%, după ce săptămâna trecută a scăzut cu sub 0,1%, primul declin săptămânal după 4 noiembrie.

„Negocierile cu Iranul au durat o vreme iar acum vedem unele progrese. Impactul pe termen lung al acordului ar putea fi semnificativ”, a declarat Veronika Pechlaner, director de investiţii la compania Ashburton din Jersey, Channel Islands.

Iranul a acceptat să îşi restrângă programul nuclear în schimbul relaxării unor sancţiuni. Acordul este primul progres semnificativ înregistrat în disputa Iranului cu statele occidentale după 2003.

Indicii naţionali au avansat pe 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,3%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,6%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,9%.

Cotaţia petrolului a coborât cu până la 2,7%. Acţiunile IAG, compania mamă a British Airways, au crescut cu 2,8%, iar Air France cu 1,9%.

Titlurile Peugeot au avansat cu 5,1%, Două persoane apropiate situaţiei au declarat că board-ul grupului a aprobat angajarea fostului director operaţional al Renault, Carlos Tavares, în funcţia de director general, de anul viitor.

Acţiunile Renault, care a vândut anul trecut în Iran peste 100.000 de vehicule, au crescut cu 1,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...