Salariile cresc în Japonia, inflaţia afectează populaţia – AP

Ritmul de creştere a salariilor în Japonia este mai ridicat decât în ultimele decenii, cel puţin pentru unii angajaţi, dar aşa sunt şi preţurile, astfel încât mulţi oameni trebuie să ţină cont de banii disponibili mai mult ca niciodată, transmite AP.
AGERPRES - lun, 19 iun. 2023, 11:39
Salariile cresc în Japonia, inflaţia afectează populaţia - AP

În mai, indicele preţurilor de consum a crescut cu 3,2% faţă de anul trecut, mult peste ţinta Băncii Centrale a Japoniei de 2%. Este o veste importantă pentru autorităţi, care încearcă să redreseze cea de-a treia economie mondială menţinând creditarea ieftină, pentru a majora cererea.

Un studiu realizat de Guvern în rândul companiilor cu cinci sau mai mulţi angajaţi a arătat că salariile reale, care ţin cont de preţurile mai ridicate, au scăzut în ritm anual cu 3% în aprilie, fiind a 13-a lună de declin consecutiv.

Deşi toate economiile mari au majorat anul acesta salariile, membrii marilor sindicate solicitând o creştere de 4%, cea mai ridicată din ultimii 30 de ani, un sfert dintre IMM-uri nu au acordat majorări salariale, conform organizaţiei Tokyo Shoko Research.

„Salariile noastre nu au crescut deloc”, a declarat Kyoko Sano, vânzătoare la un magazin din Tokyo.

Aceasta simte efectul preţurilor mai ridicate, în special la alimente. Toate preţurile au crescut, iar reducerile acordate de obicei au dispărut. Şi facturile la utilităţi sunt în creştere.

„Nu poţi cumpăra înainte de a se scumpi anumite lucruri, cum ar fi loţiunea de corp. Rămâi repede fără acest produs şi trebuie să-l cumperi oricum. Cosmeticele expiră destul de repede”, a explicat ea.

Salariul mediu în Japonia este de aproximativ trei sferturi din media OECD de aproximativ 51.000. Pentru angajaţii din sectorul serviciilor din Tokyo, salariul mediu este de 1.300 yeni (9,30 dolari) pe oră, în creştere de la nivelul precedent de 1.000 yeni (7,10 dolari) pe oră. Dar în ţară nivelul este mai redus.

În timp ce un barista din New York câştigă într-un an aproximativ 22.500 dolari (conform datelor Intuit), unul din Tokyo obţine 2,19 milioane yeni (15.700 dolari), arată datele Economic Research Institute.

Unele firme au început să majoreze salariile, de exemplu noii angajaţi de la Fast Retailing, care operează lanţul de îmbrăcăminte Uniqlo, au obţinut creşteri de salarii anul acesta, dar nu toate companiile urmează acest exemplu. „Credem că trebui să ne transformăm într-o companie extrem de productivă, care să poată concura pe plan global”, a explicat Peichi Tung, director în cadrul Fast Retailing.

Premierul Fumio Kishida vrea ca salariul minim să crească la 1.000 yeni (7,10 dolari) anul acesta, de la 961 yeni (6,80 dolari), ca parte a noului său program economic. De asemenea, el este în favoarea acordării de stimulente fiscale firmelor care majorează salariile.

Salariile trebuie să crească deoarece numărul de angajaţi scade, în contextul îmbătrânirii populaţiei. Cele mai recente date arată că sunt 128 locuri de muncă pentru fiecare 100 de persoane aflate în căutarea unei slujbe.

Dar, în schimb, firmele caută să evite majorarea costurilor angajând femei, studenţi, pensionari sau străini, ale căror contracte nu includ aceleaşi beneficii ca pentru angajaţii obişnuiţi. Deocamdată, inflaţia rămâne sub nivelul din Europa, SUA şi alte părţi ale lumii, iar companiile sunt prudente în majorarea preţurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...