Sesiunea a doua de finanţare pentru Programul „Prima conectare” la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare, prelungită până pe 26 iulie

A doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului "Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare", finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se prelungeşte până la data de 26 iulie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
AGERPRES - mie, 21 iun. 2023, 16:01
Sesiunea a doua de finanţare pentru Programul

Înscrierile se realizează în baza Ghidului specific, iar cererile de finanţare se transmit la AFM prin aplicaţia informatică destinată programului care este disponibilă pe site-ul instituţiei, .

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei, măsura vizează sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare.

Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt operatorii de servicii de utilităţi publice sau operatorii regionali de servicii de utilităţi publice din sectorul de apă şi apă uzată.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 889.346.500 de lei (cu TVA).

Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 de euro/gospodărie racordată şi/sau branşată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA.

Rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare radicală pe șosele: 11 din 100 de mașini noi vândute în România sunt chinezești. Ce modele caută românii
Schimbare radicală pe șosele: 11 din 100 de mașini noi vândute în România sunt chinezești. Ce modele caută românii
Structura pieței auto din România suferă o mutație semnificativă. Într-un interval de mai puțin de trei ani, cota de piață a producătorilor auto din China a depășit pragul de 11% în......
Viitorul inteligenței artificiale se decide acum: Samsung a semnat un mega-contract istoric cu Broadcom
Viitorul inteligenței artificiale se decide acum: Samsung a semnat un mega-contract istoric cu Broadcom
Samsung Electronics Co. a securizat un contract comercial gigant cu o valoare record de peste 200 de miliarde de dolari pentru ...
Succes de răsunet al fraților Pavăl. Ce trofeu a luat Dedeman
Succes de răsunet al fraților Pavăl. Ce trofeu a luat Dedeman
Compania Dedeman câștigă ediția de anul acesta a topului Superbrands România la categoria ”Consumer” din perspectiva ...
Președintele Consiliului European, după doborârea dronelor: securitatea României este securitatea Europei
Președintele Consiliului European, după doborârea dronelor: securitatea României este securitatea Europei
Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis un mesaj de solidaritate cu România, după ce spațiul aerian ...