Georgios Stassis, CEO al PPC, grupul care a achiziționat Enel România, a fost numit vicepreședinte al Eurelectric

Georgios Stassis, CEO al companiei Public Power Corporation (PPC), grupul care a achiziționat Enel România, a devenit recent vicepreședinte al Eurelectric, asociația care reprezintă industria europeană de electricitate la Bruxelles, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 28 iun. 2023, 17:13
Georgios Stassis, CEO al PPC, grupul care a achiziționat Enel România, a fost numit vicepreședinte al Eurelectric

Numirea lui Georgis Stassis reprezintă o veste bună pentru România în condițiile în care este un cunoscător al pieței de energie locale, iar compania pe care o conduce are planuri de dezvoltare în țară odată cu preluarea activelor Enel.

De altfel, după semnarea acordului de cumpărare, PPC a anunțat că România este o piață importantă din punct de vedere strategic pentru grupul elen și că intenționează să investească în dezvoltarea operațiunilor locale. Obiectivul PPC, care va prelua activele Enel România în trimestrul trei al acestui an, este de o deveni lider pe piața energiei curate în Europa de Sud-Est.

Noua conducere a Eurelectric vine în contextul în care la nivelul Uniunii Europene se dezbate reforma organizării pieței energiei electrice. Aceasta prevede revizuiri ale mai multor acte legislative ale UE, cu impact direct asupra consumatorilor de energie: atât gospodării, cât și companii.

Echipa din care face parte CEO-ul PPC și-a sumat o agendă ambițioasă, care militează pentru o abordare structurală, care merge dincolo de urgența ultimului an, controlul costurilor în condițiile crizei prețurilor. Astfel, consolidarea rețelelor electrice în calitate de coloană vertebrală a tranziției energetice, regândirea securității aprovizionării Europei și asigurarea unor condiții adecvate de investiții sunt cele trei priorități cheie ale noii echipe din fruntea Eurelectric.

La preluarea mandatului, Georgios Stassis a subliniat necesitatea urgentă de a acorda prioritate dezvoltării infrastructurii și digitalizării pentru evitarea riscurilor viitoare și a volatilității excesive. El a cerut factorilor de decizie și autorităților de reglementare să susțină cu fermitate accelerarea electrificării și să promoveze în mod activ agenda verde.

Investițiile accelerate în infrastructura de electricitate sunt o parte importantă în parcursul Europei către independență energetică și o economie net-zero, iar reziliența pieței de energie înseamnă energie sigură pe termen lung, la prețuri accesibile, cât și îndeplinirea obiectivelor climatice, a adăugat el.

O infrastructură de energie electrică consolidată și extinsă ar avea implicații pozitive majore pentru protejarea pieței interne a energiei. Potrivit Eurelectric, până în 2030, 50% din liniile de joasă tensiune ale Europei vor avea peste 40 de ani, cu mult peste mijlocul duratei de viață și vor trebui să gestioneze cantități considerabile de surse regenerabile, pompe de căldură și vehicule electrice. Între 2020-2050, investițiile în rețeaua de distribuție vor trebui să atingă între 38-100 de miliarde de euro pe an.

Cu peste 15 ani de experiență în domeniul energiei, Georgios Stassis este CEO al PPC din 2019, perioadă în care compania elenă a avut o traiectorie ascendentă, asumându-și un parcurs clar de decarbonizare. Între 2016 și 2019 Stassis a deținut funcția de CEO al Enel România, anterior conducând divizia pentru Europa de Est și Orientul Mijlociu al Enel Green Power.

Odată cu finalizarea achiziției Enel România, Grupul PPC va depăși capacitatea instalată de 11 GW și va deservi 8,9 milioane de clienți, pe mai multe piețe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiți și peste 27 TWh generați, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.

Eurelectric reprezintă peste 3500 de companii de energie din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...