Predescu: Măsurile lui Cameron îi vizează pe toţi europenii, Londra asigură că nu face discriminări

Intenţia lui David Cameron de a restricţiona accesul la sistemul de beneficii sociale îi vizează pe toţi europenii, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, care avertizează că CE va declanşa un infringement dacă Londra încalcă legislaţia UE privind piaţa muncii.
Economica.net - J, 28 nov. 2013, 08:03
Predescu: Măsurile lui Cameron îi vizează pe toţi europenii, Londra asigură că nu face discriminări

Reacţia oficialului român vizează un articol publicat în Financial Times de premierul David Cameron, care cere noi reguli, mai restrictive, privind accesul pe piaţa muncii şi înăsprirea condiţiilor privind acordarea beneficiilor sociale acordate de Londra cetăţenilor europeni.

Articolul semnat de David Cameron în Financial Times, referitor la măsurile preconizate de acesta privind accesarea sistemul social britanic de către cetăţenii europeni apare „într-un anumit context specific din Marea Britanie ca răspuns la anumite îngrijorări care ar viza, printre altele, şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru cetăţenii români şi bulgari, începând cu 1 ianuarie 2014”, a declarat Brânduşa Predescu.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a apreciat că intervenţia premierului britanic confirmă, la cel mai înalt nivel, „angajamentul Marii Britanii faţă de principiul fundamental al UE privind libera circulaţie, poziţie susţinută constant şi de România”. „Totodată, remarcăm faptul că este recunoscută contribuţia deosebit de valoroasă adusă economiei şi societăţii britanice de către cetăţenii din alte state UE care lucrează onest în Marea Britanie”, a mai spus Brânduşa Predescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „măsurile la care se face referire în articol vizează cetăţenii tuturor statelor UE care ar tinde să acceseze sistemele sociale din Marea Britanie fără a fi îndreptăţiţi”. În acelaşi timp, referirea la instituirea „unor măsuri tranzitorii” faţă de liberalizarea pieţei muncii vizează „exclusiv viitoare extinderi ale Uniunii Europene, neavând nicio legătură cu actualele state membre, deci nici cu România”, a precizat Predescu.

Ministerul Afacerilor Externe a primit „asigurări ferme” din partea Guvernului Marii Britanii cu privire la ridicarea tuturor restricţiilor şi permiterea liberului acces pe piaţa muncii pentru cetăţenii români începând de la 1 ianuarie 2014, inclusiv prin declaraţia comună a celor doi miniştri ai afacerilor externe, convenită cu ocazia vizitei ministrului Titus Corlăţean la Londra, la 10 octombrie 2013.

Totodată, Brânduşa Predescu a precizat că MAE va continua să urmărească „cu cea mai mare atenţie” eventualele iniţiative legislative britanice în acest domeniu. „Am apreciat şi ţinem cont de toate confirmările primite din partea autorităţilor britanice că eventualele măsuri ce vor fi adoptate nu vor crea nici un fel de discriminare între cetăţenii români şi cetăţenii celorlalte state membre UE”, a subliniat oficialul român.

Predescu a reamintit, de asemenea, că CE – în calitate de „gardian al Tratatelor UE” – a arătat, în mod repetat, că „nu va ezita sa declanşeze proceduri de infringement dacă principiul nediscriminării nu va fi respectat, inclusiv în ceea ce priveşte eventuale modificări ale reglementărilor privind accesul egal al cetăţenilor UE la servicii de securitate socială într-un stat membru”.

Financial Times a publicat, miercuri, un articol semnat de premierul David Cameron care doreşte o modificare a condiţiilor privind accesul pe piaţa muncii în ţările europene.

Cameron scrie că împărtăşeste „îngrijorările” manifestate de mulţi britanici în legătură cu faptul că, de la 1 ianuarie 2014, românii şi bulgarii vor avea acces liber pe piaţa muncii din Marea Britanie.

El propune, printre altele, impunerea unor restricţii privind libera circulaţie a muncitorilor dintr-o anumită ţară, până când PIB-ul pe cap de locuitor al acelui stat ajunge la un anumit nivel în raport cu media UE.

Această măsură ar avea ca scop stoparea unei eventuale „migraţii masive” dintr-un stat unde nivelul de trai este scăzut.

Totodată, premierul britanic a precizat că cei care nu vor veni în Marea Britanie pentru a munci, vor fi trimişi acasă şi nu vor putea reveni timp de un an. În acest context, el a lansat un avertisment şi la adresa companiilor britanice care vor plăti sub salariul minim. Acestea ar putea plăti o amendă de până la 20.000 de lire sterline pentru fiecare angajat plătit sub salariul minim.

David Cameron consideră că precedentul Guvern laburist a făcut o „greşeală monumentală” prin nerestricţionarea accesului pe piaţa muncii în momentul în care Polonia şi alte nouă ţări din Europa Centrală şi de Est au aderat la UE în 2004, ceea ce a adus un număr mult mai mare de imigranţi decât se estima.

Potrivit BBC, noii imigranţi nu vor primi ajutoare de şomaj în primele trei luni, iar plăţile vor fi oprite după şase luni, excepţie făcând situaţia în care aceştia au o şansă „reală” de a se angaja. „Obişnuitul test pentru locuinţă” pentru a stabili eligibilitatea pentru beneficii va fi înăsprit şi va fi introdus un prag minim pentru venituri.

„Schimbăm normele pentru ca nimeni să nu poată veni în această ţară şi să aştepte să primească ajutoare sociale imediat”, a declarat premierul britanic.

Comisarul european pentru Muncă, Laszlo Andor, l-a acuzat pe David Cameron, într-un interviu pentru BBC, de o „reacţie excesivă şi regretabilă” şi că distorsionează realitatea.

De asemenea, comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a transmis, miercuri, autorităţilor de la Londra că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază, atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a Pieţei Unice.

Întrebată despre noile măsuri anunţate de premierul David Cameron pentru a reduce „abuzurile” la sistemul de beneficii, Viviane Reding le-a reamintit britanicilor că sunt susţinători ai Pieţei Unice, iar aceasta are patru piloni fundamentali: libera mişcare a capitalurilor, a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor.

„Le vreţi pe toate patru sau nu le vreţi deloc”, a spus comisarul.

Te-ar mai putea interesa și
Transparența salarială vine cu amenzi de 30.000 de lei, dar și litigii pe discriminare de remunerație. Ce trebuie să știe angajații pe posturi similare – avocați
Transparența salarială vine cu amenzi de 30.000 de lei, dar și litigii pe discriminare de remunerație. Ce trebuie să ...
Directiva UE privind transparența salarială aduce o provocare majoră pentru companii: nu simpla comunicare a salariilor, ci capacitatea de a justifica obiectiv de ce angajați aflați pe poziții......
CCIB deschide un Birou de Reprezentare la Colombo, capitala statului Sri Lanka
CCIB deschide un Birou de Reprezentare la Colombo, capitala statului Sri Lanka
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a anunțat miercuri că a deschis un Birou de Reprezentare ...
Ce acțiuni românești au vândut și cumpărat fondurile de pensii private în 2025
Ce acțiuni românești au vândut și cumpărat fondurile de pensii private în 2025
Raliul spectaculos înregistrat de Bursa de Valori București în 2025 a reconfigurat semnificativ portofoliile fondurilor ...
Primăria Brașov cumpără 88 de autobuze electrice turcești pentru 200 de milioane de lei. Sursa de finanțare este deocamdată bugetul local
Primăria Brașov cumpără 88 de autobuze electrice turcești pentru 200 de milioane de lei. Sursa de finanțare este deocamdată ...
Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a semnat, cu reprezentanţii subsidiarei firmei turce BMC, contractul de ...