Primar german: Avem nevoie de ajutor federal şi de la UE după ridicarea restricţiilor pentru români

Peter Kurz, primarului oraşului Mannheim, din sud-vestul Germaniei, a precizat pentru MEDIAFAX că municipalitatea are nevoie de fonduri suplimentare de la Guvernul german şi de ajutor de la UE pentru a face faţă ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014.
Economica.net - J, 28 nov. 2013, 11:40
Primar german: Avem nevoie de ajutor federal şi de la UE după ridicarea restricţiilor pentru români

Primarul Peter Kurz a declarat că, în 2013, Mannheim (landul Baden-Württemberg), a alocat peste patru milioane de euro pentru integrarea şi pentru sprijinirea imigranţilor din Români şi Bulgaria, dar va avea nevoie de mai mulţi bani anul viitor.

„Estimăm că, după ridicarea restricţiilor în 2014, în jur de 2.000 de familii vor aplica pentru ajutor de şomaj, astfel că vor apărea costuri suplimentare, între 8 şi 12 milioane de euro”, a spus Kurz.

„De aceea, cerem ca programul federal «Soziale Stadt» să fie reluat şi extins pentru a consolida cartierele şi pentru a ajuta imigranţii. De asemenea, municipalităţile au nevoie de mai mult sprijin financiar, în special prin creşterea resurselor pentru integrare”, a declarat primarul din Mannheim, precizând că fondurile sunt necesare pentru „cursuri obligatorii de integrare, pentru obţinerea de calificări profesionale şi pentru ocuparea forţei de muncă”.

Acesta consideră că deschiderea completă a pieţei muncii va pune „o presiune masivă pe fondurile destinate integrării” şi, totodată, s-ar putea să fie nevoie şi de „fonduri suplimentare pentru serviciile sociale SGB-II (ajutoare financiare pentru persoane fără venituri)”. „Din acest motiv, municipalităţile din Germania au nevoie de sprijin federal. Apelăm de asemenea şi la UE să ne sprijine în această chestiune şi să ajute ţările de origine în vederea îmbunătăţirii condiţiilor locale”, a mai spus Peter Kurz.

Până la 30 septembrie, în Mannheim erau raportate, în total, 6.492 de persoane din România şi Bulgaria. Dintre aceştia, 2.681 provin din România şi 3.821 din Bulgaria. Potrivit primarului, nu se ştie câţi dintre imigranţii din România sunt romi, deoarece „etnia nu face obiectul statisticilor”, în schimb cei veniţi din Bulgaria sunt „în special etnici turci”.

Referitor la structura imigranţilor, Peter Kurz a declarat că nu se poate vorbi de un grup omogen, doar „problema limbii fiind comună tututor”. „Vin atât persoane care sunt calificate pentru a face faţă pe piaţa muncii de aici, dar şi oameni care nu dispun nici de o educaţie potrivită, nici de o calificare profesională”, a subliniat primarul.

„Trebuie aplicate strategii de integrare foarte diferite. Integrarea pe piaţa muncii este, cu siguranţă, cea mai mare problemă, deoarece piaţa locurilor de muncă pentru muncitorii necalificaţi este foarte limitată şi există deja o lipsă a ofertelor pentru şomerii pe termen lung de aici. În plus, asigurarea unei locuinţe pentru aceste persoane este dificilă, întrucât nu poate fi pus la dispoziţie un număr atât de mare de locuinţe la preţuri accesibile”, a explicat edilul din Mannheim.

El a atras atenţia că mulţi imigranţi apelează la ajutorul „unor persoane neserioase, care cer bani în schimbul unor servicii care, de fapt, sunt gratuite”. În acest context, primăria a decis să ofere servicii de consiliere în limba maternă. „Dorim să le oferim o perspectivă oamenilor care vin aici”, a mai spus oficialul.

Acesta a precizat că, la începutul lunii, preşedintele german, Joachim Gauck, a făcut o vizită la Mannheim pentru a se interesa de soarta imigranţilor români şi bulgari din acest oraş.

Gauck „a subliniat în declaraţiile sale publice, că Mannheim, cu politica sa, se află pe un drum bun, întrucât nu numai că înţelege problemele, ci, împreună cu mulţi actori, se implică activ în găsirea unor soluţii. În această privinţă, ne-a încurajat să ne continuăm drumul”, a declarat primarul.

Peter Kurz şi alţi 14 primari din Germania au trimis, recent, o scrisoare liderilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi Partidului Social-Democrat (SPD) prin care cer fonduri suplimentare pentru imigranţii din România şi Bulgaria, după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, de la 1 ianuarie 2014.

Aceştia cer liderilor de la Berlin să ţină cont de „situaţia financiară dificilă” a mai multor municipalităţi şi să le suplimenteze fondurile de la bugetul federal.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state......
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...