Preţurile terenurilor agricole au urcat cu 60% în doi ani. Rămân de 2-8 ori mai mici decât în UE

Preţurile medii ale terenurilor agricole din România au crescut cu aproape 60% în ultimii doi ani, la 3.100 de euro pe hectar, potrivit datelor companiei DTZ Echinox, dar se menţin de 2 până la 8 ori sub cele din majoritatea statelor europene.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 12:10
Preţurile terenurilor agricole au urcat cu 60% în doi ani. Rămân de 2-8 ori mai mici decât în UE

Preţurile terenurilor agricole diferă în România foarte puternic între regiuni, astfel că în Nord-Est şi Sud-Est terenurile agricole se vând în medie cu 2.600-2.900 de euro pe hectar, în timp ce în Muntenia şi Banat preţurile sunt mai mari, ajungând la 3.500-3.600 de euro pe hectar, potrivit unui studiu al companiei.

În luna februarie a anului trecut un studiu similar al DTZ indica preţuri de 1.500-1.600 de euro pe hecar pentru terenurile din zonele de Nord-Est şi Sud-Est şi de circa 2.200-2.700 de euro pe hectar în Muntenia, respectiv pe lângă Bucureşti.

DTZ Echinox estimează că în prezent terenurile agricole se tranzacţionează la un preţ mediu de 3.100 de euro pe hectar. Consultanţii precizează că există pe piaţă oferte de terenuri scoase la vânzare la 4.000-5.000 de euro pe hectar, în special loturi consolidate de mii de hectare.

În urmă cu circa doi ani, preţul mediu era estimat la 1.972 de euro pe hectar.

România are 14,7 milioane de hectare de teren agricol, din care 10 milioane de hectare sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane de hectare reprezintă păşuni, 220.000 hectare vii şi 206.000 hectare livezi.

„Preţul mediu al terenurilor agricole aproape s-a triplat din 2007 şi nu există niciun semn că vor scădea, mai ales pe fondul liberalizării pieţei din 2014. Terenurile agricole continuă să fie o oportunitate atractivă atât pentru români cât şi pentru străini, în ciuda creşterii preţurilor. Estimăm că preţurile vor creşte la o medie de 3.500-4.000 de euro pe hectar până în 2015”, se menţionează în raport.

Preţurile scăzute, calitatea bună a solului, dar şi oferta mare au atras mulţi investitori în acest domeniu, ritmul de investiţii fiind încetinit însă de gradul ridicat de fragmentare a terenurilor, lipsa documentelor cadastrale, birocraţie şi costurile ridicate pentru obţinerea documentaţiilor necesare.

În ceea ce priveşte terenul forestier, în România acesta are o suprafaţă de şase milioane de hectare (25% din aria ţării), din care circa patru milioane de hectare sunt deţinute de stat. În Europa, media terenurilor forestiere este de 32% din suprafaţa totală a ţării.

Preţul pădurilor din România este cuprins între 2.000 şi 5.000 de euro pe hectar, iar cel mai ieftin tip de lemn, cel pentru foc, este vândut în România cu circa 70 de euro pe metru cubi. Valorile pentru terenurile forestiere s-au menţinut la nivelurile publicate de DTZ în luna februarie a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat, au......
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului Fitoterapeutic
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului ...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) prmovează intens la târgurile internaționale de turism, ...