BNP Paribas emite obligaţiuni în forinţi pe piaţa din Ungaria

BNP Paribas SA, cea mai mare bancă franceză, a devenit joi prima bancă străină care a vândut obligaţiuni denominate în forinţi pe fondul aşteptărilor potrivit cărora economia şi moneda ungară îşi vor reveni, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 12:16
BNP Paribas emite obligaţiuni în forinţi pe piaţa din Ungaria

BNP, prin subsidiara sa din Ungaria, a vândut la licitaţie obligaţiuni pe trei ani la o dobândă fixă de 4,75%, operaţiune de pe urma căreia a strâns fonduri în valoare de 20 de miliarde de forinţi (66,8 milioane de euro), a declarat directorul general al BNP Paribas pentru Ungaria şi Europa de Sud-Est, Laurent Poiron.

‘Economia ungară începe să crească din nou, nu este vorba de o creştere puternică dar este una care se simte. Din punct de vedere macroeconomic, Ungaria este OK’, a declarat Laurent Poiron. ‘Ungaria şi Europa Centrală şi de Est vor înregistra performanţe mai bune decât restul Europei în următorii doi ani’, a adăugat Poiron.

Potrivit analiştilor de la Buda-Cash Brokerház Zrt. emisiunea de obligaţiuni a celor de la BNP Paribas este un semnal al revenirii încrederii, la opt luni după ce premierul Viktor Orban a declarat că vrea să reducă prezenţa băncilor străine în Ungaria.

Ţara vecină a pierdut ratingul de tip investment grade iar forintul a coborât la un nivel record în 2012 după ce Orban a introdus cea mai mare taxă pe bănci din Uniunea Europeană şi de asemenea a obligat băncile să-şi asume pierderi de pe urma creditelor ipotecare în valută.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...