Un diplomat UE susţine că CE regretă declaraţia lui Băsescu despre unirea cu R. Moldova – Euractiv

Comisia Europeană (CE) a deplâns declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, vineri, la Vilnius, cu privire la unirea României cu Republica Moldova, a declarat un diplomat UE pentru Euractiv.com.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 12:45
Un diplomat UE susţine că CE regretă declaraţia lui Băsescu despre unirea cu R. Moldova - Euractiv

Potrivit site-ului, între timp, Comisia pare să fi transmis mesajul că declaraţiile cu privire la „România mare” ale preşedintelui român erau ultimul lucru de care era nevoie pentru avansarea iniţiativei Parteneriatului Estic, deja afectată de modificarea poziţiei Ucrainei în cursul summitului de la Vilnius.

Euractiv precizează că l-a invitat pe Băsescu, la Vilnius, să comenteze cu privire la unificarea României cu Republica Moldova, dar că preşedintele român s-a mulţumit să răspundă doar râzând.

Site-ul l-a întrebat, de asemenea, pe Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, prezent la summit, dacă declaraţia preşedintelui român ajută fosta republică sovietică, iar acesta a răspuns că „declaraţia ajută Rusia”. El a apreciat că singurii care pot profita de o asemenea declaraţie sunt comuniştii proruşi, care vor doar să destabilizeze ţara.

Întrebat dacă a discutat cu Băsescu pe această temă la summitul de la Vilnius, Filat a răspuns că nu, iar atunci când a fost întrebat dacă preşedintele s-a consultat cu cineva din Republica Moldova înainte să facă declaraţia, fostul premier a răspuns că „în orice caz nu s-a consultat cu noi”.

Euractiv l-a întrebat pe Filat inclusiv dacă Băsescu ar putea candida pentru funcţia de preşedinte, o idee care circulă în presa românească, precizează site-ul, la care acesta a răspuns „să nu mergem chiar atât de departe”.

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat la Vilnius că unirea cu Republica Moldova constituie una dintre priorităţile politicii externe a Bucureştiului.

De asemenea, Băsescu a declarat, miercuri seara, la TVR, că următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării, menţionând că este convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci România va fi pregătită.

„Un popor, când are ocazia să fie împrenă, nu va renunţa. Nu mizez pe oameni politici, toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, ştiu că nu e momentul acum, dar (…) acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”, a spus preşedintele.

Întrebat dacă s-a consultat cu diplomaţia românească, Traian Băsescu a răspus că „cel care trebuie să dea tonul în politica externă sunt eu. Credeţi că domnul Corlăţean nu doreşte unirea cu Republica Moldova?”.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Alertă de vreme extremă. Cum va fi vremea în Capitală în următoarele zile, când vin furtunile (ANM)
Bucureşti – Alertă de vreme extremă. Cum va fi vremea în Capitală în următoarele zile, când vin furtunile (ANM)
Bucureștiul intră sub atenționare Cod galben de căldură și disconfort termic până duminică, conform prognozei ANM....
Noi MW verzi în sistemul energetic. Un mare parc eolian din România a intrat în probe
Noi MW verzi în sistemul energetic. Un mare parc eolian din România a intrat în probe
Prima fază a parcului eolian Vifor – 192 MW în Buzău – a intrat deja în probe și este aproape de exploatarea comercială, ...
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan va conduce delegaţia României la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării ...
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt ...
Cod portocaliu de caniculă, valabil vineri în peste jumătate de ţară. Se va restrânge sâmbătă şi va afecta judeţele ...