Tranzacții cu acțiuni Hidroelectrica în valoare de 338,6 milioane de lei au fost încheiate astăzi la BVB

Acţiunile Hidroelectrica continuă să fie cele mai tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti, generând schimburi în valoare de peste 338,6 milioane de lei, în şedinţa de marţi, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 iul. 2023, 20:25
Tranzacții cu acțiuni Hidroelectrica în valoare de 338,6 milioane de lei au fost încheiate astăzi la BVB

BVB a închis în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a situat la 416,6 milioane de lei (84,3 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,58%, până la 13.156,96 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,55%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,55%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,03%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa pe plus cu 0,55%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,95%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în scădere cu 0,08%.

Pe Piaţa Reglementată, după Hidroelectrica, un rulaj important au generat acţiunile Băncii Transilvania, cu 23,1 milioane de lei, şi cele ale Fondului Proprietatea, cu 9,2 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+7,45%), TTS (+5,1%) şi Turism Felix (+4,14%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Socep (-14,36%), Comelf (-6,67%) şi Promateris (-4,67%).

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Azi s-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan
Azi s-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan
Începând de astăzi, 12 iunie 2026, ora 12:00, circulația rutieră este reluată pe DN 7C – Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș),......
Anunț important pentru șoferi. Restricțiile de circulație pe Valea Oltului, prelungite cu 30 de zile
Anunț important pentru șoferi. Restricțiile de circulație pe Valea Oltului, prelungite cu 30 de zile
Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data ...
CNAIR: Ploile torenţiale au inundat şantiere de pe Autostrada A7 Focşani-Bacău
CNAIR: Ploile torenţiale au inundat şantiere de pe Autostrada A7 Focşani-Bacău
Ploile torenţiale din ultimele ore au inundat mai multe zone ale şantierului de pe tronsonul Autostrada A7 Focşani-Bacău, ...
De ce o autostradă care ar trebui construită în 4 ani se face în 10 ani. Explicațiile unui proiectant român
De ce o autostradă care ar trebui construită în 4 ani se face în 10 ani. Explicațiile unui proiectant român
Proiectele de slabă calitate sunt poate principalul motiv pentru care un spital care ar trebui construit în 3 ani se face ...