Ponta: România are în acest moment suspendat Acordul cu FMI

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Acordul cu FMI este în acest moment suspendat, ca reacție la anunțul președintelui României potrivit căruia nu va semna memorandumul vizând negocierile cu instituțiile financiare internaționale.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 20:49
Ponta: România are în acest moment suspendat Acordul cu FMI

„România are în acest moment suspendat Acordul cu FMI”, a precizat Victor Ponta pentru AGERPRES.

Președintele Traian Băsescu a declarat luni că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocierile cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană.

„Subiectul este legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare de către Guvern. (…) Am decis să nu aprob acest memorandum pentru că pe pagina a treia este făcută mențiunea la obligațiile pe care și le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanți. Nu-mi voi asuma această măsură pe care o consider împotriva șanselor de relansare a economie”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...