Rusia a atacat din nou cu rachete, de data aceasta în plină zi, orașul Odesa

Rusia a bombardat în noaptea de joi spre vineri cu rachete instalaţii ucrainene unde se pregăteau atacuri cu drone kamikaze, a reacţionat vineri Ministerul rus al Apărării, după a patra noapte consecutivă de atacuri ruseşti cu rachete şi drone asupra unor infrastructuri din oraşul port Odesa, încă o salvă de rachete fiind lansată vineri în aceeaşi regiune în plină zi, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 iul. 2023, 17:01
Rusia a atacat din nou cu rachete, de data aceasta în plină zi, orașul Odesa

„Noaptea aceasta, Forţele Armate ruse au lansat un nou atac cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune dinspre mare împotriva instalaţiilor în care se pregăteau acte teroriste împotriva Rusiei cu folosirea dronelor de atac”, a transmis Ministerul rus al Apărării. Potrivit acestuia, „toate ţintele au fost atinse”, fără a da detalii despre localizarea acestora.

Potrivit responsabililor ucraineni, Rusia a atacat cu rachete şi drone începând de marţi în fiecare noapte instalaţii portuare folosite pentru exportul cerealelor şi alte infrastructuri ale industriei agricole ucrainene.

Două dintre aceste atacuri au fost justificate de Moscova drept „represalii” după atacul ucrainean efectuat luni cu drone acvatice de suprafaţă asupra podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea anexată şi Rusia continentală.

Lansarea acestor atacuri coincide şi cu retragerea Rusiei din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru transportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur în Marea Neagră. Potrivit oficialilor ucraineni, Rusia caută prin aceste bombardamente să degradeze cât mai mult infrastructura ucraineană destinată exportului de cereale.

În toate aceste patru atacuri, Rusia a folosit peste 70 de rachete, în special rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, şi circa o sută de drone.

Un al cincilea atac a fost efectuat vineri înainte de orele prânzului cu şapte rachete, provocând pagube într-un district tot din regiunea de coastă Odesa.

„Ţinta a fost o infrastructură importantă”, a declarat reprezentantul Administraţiei Militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, fără a oferi deocamdată alte detalii. Şi purtătoarea de cuvânt a armatei ucrainene, Natalia Humeniuk, a confirmat că acest ultim atac şi-a atins ţinta. „Încă evaluăm amploarea pagubelor, nu avem informaţii despre victime”, a declarat aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...